Avertizare ANM! Vreme severă imediată: ninsori și viscol

foto: renasterea.ro

Administrația Națională de Meteorologie avertizează! Vineri s-a emis o atenționare pentru Cod galben de ninsori și viscol care se va extinde pe patru județe din zona Transilvaniei. Se anunță vânt și polei în restul teritoriului României. Potrivit prognozei, va ninge în zona montană din Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Cluj, conform stirimondene.fanatik.ro.

Temporar ninsoarea își va face apariția la altitudini de peste 1.500 de metri, unde vântul va sufla cu rafale de peste 80 de km/h. Ninsoarea va urma să fie viscolită. Iată ce mai spun meteorologii despre iarna din anul 2018!

În zilele de sâmbătă și duminică, până la orele 18:00, la înalte altitudini vor fi precipitații mixte, îndeosebi la sub 1.500 de metri. Acestea vor favoriza depunerile de polei. Vântul va avea intensificări general de peste 50-55 de km/h. Se vor semnala și precipitații în mare parte sub formă de ploaie care vor face ca poleiul să se formeze.

Administrația Națională de Meteorologie anunță și că în noaptea dintre duminică și luni vor fi precipitații în mare pate din regiunile țării. „Au mai fost cazuri, dar, într-adevăr, amplitudinea acestor fenomene e ieșită din comun. Și nu e vorba doar de România. Vedeți că sunt fenomene extreme peste tot în lume, peste tot în Europa. Ați văzut ce se întâmplă în Italia, ce se întâmplă în vestul Europei. De fapt, lucrurile se leagă, pentru că acest transport de aer foarte rece dintre nord spre latitudinile mai joase a împins aerul cald dinspre latitudinile mai joase spre noi.

Și practic avem această vreme foarte caldă ca o altă fațetă a vremii foarte reci și cu fenomene meteo extreme din Europa de Vest, dar nu numai. În întreaga lume avem fenomene meteo extreme. În California continuă vremea foarte secetoasă, cu temperaturi foarte mari pentru această perioadă a anului. Un sezon al uraganelor și taifunurilor foarte activ până acum și încă nu s-a terminat. Și luna noiembrie poate fi considerată ca sezon activ pentru acești cicloni tropicali și, în general, vorbim despre o lume care, dacă se încălzește, nu se încălzește într-un mod gradual și uniform, ci cu manifestări dintre acestea, extreme”, a spus Roxana Bujariu, meteorolog ANM

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *