Boala nu este o pedeapsă, este o lecție.

Boala apare ca o reprezentare a unei suferinţe, a unui conflict interior, a unei furii sau a unei frustrări. Este urmarea acumulării de emoţii şi energii care provoacă blocaje, ce duc, la rândul lor, la o disfuncţie.

Interviu cu Magda Luchian, psiholog clinician, psihoterapeut specializat în psihoterapii integrative. Cadru didactic la Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Magda Luchian ne-a împărtăşit din lunga sa experienţă profesională, din cei aproximativ 40 de ani dedicaţi studiului şi, apoi, lucrului în speranţa găsirii stării de bine a celor care i-au trecut pragul cabinetului de la Spitalul de Psihiatrie sau al celui individual. A încercat şi a reuşit, în cele mai multe dintre cazuri, să regăsească alături de pacienţi echilibrul de care aveau nevoie pentru a trăi o viaţă armonioasă.

– Aţi fost preşedintele Asociaţiei Române de Somatoterapie şi actualul preşedinte al Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă şi Psihologie Clinică. Ce este somatoterapia şi cum ne ajută ea?- Somatoterapia este un termen introdus în teoria psihoterapiei de profesorul Richard Meyer din Strasbourg, a cărui şcoală am şi urmat-o în perioada 1994-2000. Aceasta presupune introducerea tehnicilor corporale în psihoterapie. Legislaţia generală a psihoterapiei nu dă voie terapeutului să atingă pacientul. Dar sunt foarte multe tehnici corporale care sunt induse prin cuvânt. De exemplu, însăşi relaxarea sau tehnicile de respiraţie sau orice sugestie dată prin cuvânt provoacă anumite senzaţii în corp. Poate fi abordată tehnica comportamentală, în acest caz putând să sugerezi şi să dai ca temă pacientului să meargă la o sală de sport, la masaj sau să facă anumite exerciţii corporale. Terapia, pe care o reprezint acum ca preşedinte al Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă, a găsit un termen mai potrivit, pe care şi profesorul Meyer îl foloseşte acum în cărţile sale – psihoterapia holistică, integrând toate aspectele fiinţei umane. Vorbim despre o abordare deopotrivă a corpului, mentalului, emoţiilor şi afectelor, comportamentului şi, foarte importantă pentru secolul nostru, a laturii spirituale. Sunt foarte multe nevoi pe care oamenii trebuie să le conştientizeze, să şi le explice şi să le exprime. „Vorbim despre o abordare deopotrivă a corpului, mentalului, emoţiilor şi afectelor, comportamentului şi, foarte importantă pentru secolul nostru, a laturii spirituale”

– Spuneaţi de abordarea tuturor planurilor pentru atingerea propriei stări de bine, de armonie. Concret, vorbim despre deja binecunoscuta gândire pozitivă?

– O persoană poate trăi o stare de bine atunci când sunt împlinite aceste nevoi. Vorbim, mai întâi, despre cele ale corpului, rudimentare – nevoia de mâncare, de apă, de căldură sau răcoare –, deci cele care asigură confortul corpului. Apoi, sunt nevoile care ţin de o fiziologie mai profundă, presupunând o integritate a organelor, a funcţionării acestora. Pentru a se simţi bine, omul are nevoie de o gândire pozitivă, termen care se vehiculează, într-adevăr, foarte mult în prezent. Dar ce înseamnă aceasta, în fapt? Să repetăm mecanic nişte fraze pe care subconştientul nostru nu le recunoaşte, nu le identifică? Eu sunt trist pentru că am o pierdere şi să spun că Sunt bine, sunt OK? Sigur că în acest fel va fi mai puternică respingerea şi rezistenţa din partea subconştientului care nu acceptă minciuni! Astfel, subconştientul vorbeşte prin corp, el se manifestă prin corp…Boala apare ca o reprezentare a unei suferinţe, a unui conflict interior, a unei furii sau a unei frustrări. Este urmarea acumulării de emoţii şi energii care provoacă blocaje, ce duc, la rândul lor, la o disfuncţie. Toate aceste planuri fiind împlinite cât mai aproape de ideal, persoana este una armonioasă, echilibrată, fericită.

– Cancerul este una dintre bolile cu incidenţă din ce în ce mai mare. Care sunt emoţiile sau trăirile ce determină această afecţiune?

– Se spune că această boală este o expresie a durerii, în special, şi a depresiei. Cancerul înseamnă, în plan medical, o conglomerare de celule rele pentru corp. În continuare, depresia determină o oprire a multor funcţii – gândirea este mai lentă, mişcările sunt uneori absente, emoţia este în permanenţă de tristeţe, deci rămâne aceeaşi. Ca o exprimare metaforică, toate se opresc şi atunci aceste celule rămân acolo, aglomerându-se. În schimb, un om armonios, dinamic, vesel, într-o stare bună, este în continuă mişcare şi schimbare. Cercetătorii care studiază cancerul spun că celulele care generează această boală există în corpul fiecăruia dintre noi, au loc dezvoltări ale lor, apoi sunt urmate de o remisiune de la sine. Cui i se remediază această remisiune spontană? Tocmai schimbării psihicului, a atitudinii persoanei faţă de viaţă. Este foarte important ca omul să accepte situaţia şi cauza, care ţine de atitudinea proprie, de gândurile şi alegerile lui în viaţă. Boala nu este o pedeapsă, este o lecţie!

– Poate fi vorba despre o lecţie care vine din trecut, din copilărie?

– Asociem, de multe ori, o situaţie actuală cu o emoţie din copilărie pe care nu am consumat-o, înţeles-o sau gestionat-o cum ar fi fost bine şi, astfel, prin rezonanţă, exagerăm starea emoţională din acest moment faţă de ceva care poate nu ar merita. Sunt lucruri care ne afectează în copilărie – anumite mesaje pe care le auzim, comportamente ale celor din jur, care ne provoacă frustrări, făcându-ne să ne simţim vulnerabile într-un anumit domeniu. Orice situaţie, cuvânt sau gest din cursul vieţii care amintesc de acele lucruri care ne-au făcut să ne simţim poate umiliţi, poate vulnerabili, ne trezesc această amintire şi ne provoacă o reacţie exagerată. Apar conflicte într-o relaţie, de exemplu, tocmai din această cauză. Trebuie doar să vedem ce avem de învăţat din starea acesta pe care o avem, unde am procedat greşit ori unde am ales greşit, care emoţie ne provoacă acest lucru. Conştientizând aceste fapte, putem lucra în paralel cu gândurile – încercând să schimbăm măcar puţin unghiul din care privim situaţia, o persoană sau relaţia – şi emoţiile care însoţesc aceste gânduri. Mintea conştientă încearcă să ascundă, să uite lucrurile neplăcute, tocmai pentru a proteja Eul, iar atunci trebuie o incursiune mai profundă, o transă hipnotică, o regresie pentru a ajunge în acel moment din viaţa persoanei când îi găseşti rana. Dar acest proces este unul foarte laborios, nu se poate schimba instantaneu sau repetând nişte fraze.

– De peste 30 de ani sunteţi psiholog, cea mai mare parte aţi profesat la Spitalul de Psihiatrie „Socola”, acestora adăugându-se cei din timpul studiilor universitare. Există cazuri care v-au marcat evoluţia profesională sau care v-au rămas întipărite în minte?

– Sunt numeroase cazuri pe care nu aş putea să le uit vreodată. Sunt cele de început, în care cu toată ştiinţa şi sfaturile celor din jur să nu te implici, o faci din dorinţa de a rezolva problema respectiva. A fost şi un caz în care eu însămi am făcut o reacţie de respingere aproape depresivă, aş spune. A venit un tânăr când abia se deschise cabinetul psihosomatic – era primul cabinet privat din Iaşi. Eram şi cu alţi colegi, când a venit acest tânăr pe care îl cunoşteam de la o internare anterioară la Spitalul de Psihiatrie. Era într-o stare de agitaţie psihomotorie, uşor hipomaniacal. Mi-am dat seama că nu este o situaţie pe care să o stabilizăm doar prin psihoterapie şi i-am sugerat să se reinterneze. În schimb, el refuza asta, nu se simţise în largul său la pavilionul unde fusese internat. Astfel, am vorbit la spital să fie trimis într-un alt pavilion, dar pentru că el a mers abia a doua zi, se schimbase medicul de gardă cu care vorbisem şi a intrat tot acolo. Totul s-a întâmplat într-o sâmbătă, iar când am mers luni la raportul de gardă, am aflat că acest tânăr a murit asfixiat… Pe de altă parte, îmi aduc aminte de o micuţă, care fusese internată cu anumite reacţii depresive, suferinţe corporale pe care le acuza, dar investigaţiile medicale arătau că e perfect sănătoasă. Am făcut terapii de grup şi de relaxare în cadrul cărora discursul dă o stare de bine, de confort, de deschidere, iubire, emoţii pozitive, compasiune faţă de cei din jur. La externare a venit la mine cu o cărticică de rugăciuni şi mi-a spus Vă mulţumesc din suflet! Este prima oară când am înţeles cum trebuie să mă rog! M-a impresionat foarte tare! Mi-am dat seama că de asta avea nevoie – împăcarea cu alegerea făcută de a merge la mănăstire. Probabil exista un conflict între ceea ce aştepta ea şi ceea ce a găsit acolo… Acum era luminoasă…

– Care sunt cele mai des întâlnite afecţiuni ale societăţii actuale?

– Sunt foarte multe cazuri de anxietate şi depresie, am auzit asta oriunde. Este explicabil, anxietatea este o tulburare a situaţiei epocii noastre. Oamenii sunt stresaţi fie de presiunea serviciului, fie din dorinţa de a câştiga cât mai mulţi bani îşi iau singuri mai mult decât pot duce. Astfel, apar aceste stări anxioase – de frică şi nelinişte – care au o manifestare corporală, de obicei. Majoritatea ajung la psiholog abia după ce au traversat numeroase cabinete medicale – cardiologie, boli interne, neurologie, endocrine -, crezând că suferă de o boală. De cele mai multe ori, sunt persoane foarte puternice care au învăţat toată viaţa să lupte, nu s-au plâns şi care nu acceptă că ar putea fi o problemă cu ei în sensul psihologic. Dându-şi seama că prin liniştire şi schimbarea programului, dispar simptomele somatice, încep să aibă încredere că problema, într-adevăr, este acolo.

– Dacă ar veni un tânăr care vrea să urmeze Facultatea de Psihologie şi ar avea un sfat de la dumneavoastră, spre ce oraş sau ţară l-aţi îndrepta?

– În primul rând, pentru că avem Facultate de Psihologie aici, au l-aş sfătui să rămână la Iaşi, nu are rost meargă în altă parte. Dar, pe parcursul programului de studiu, este foarte bine să cunoască şi cealaltă parte din Europa şi din lume. Orice experienţă de genul acesta este foarte importantă pentru un viitor psiholog. Informaţii se găsesc peste tot, dar experienţa pe care un tânăr o poate observa sau o trăieşte este cea care formează un psiholog. Însă, în primul rând, l-aş întreba de ce vrea să facă psihologia! Nu poţi fi un psiholog şi, mai ales, un psihoterapeut bun dacă nu te cunoşti foarte bine şi până nu realizezi propria dezvoltare personală. Eu le spun întotdeauna cursanţilor că acestea sunt cele mai importante, pentru că 90% din eficienţa unei psihoterapii (este dovedit ştiinţific) se datorează personalităţii şi persoanei terapeutului. Asta nu înseamnă că trebuie să fie un ales sau un artist, dar trebuie să fie o persoană responsabilă care să se cunoască şi să ştie ce poate şi nu poate face, când e nevoie să spună Până aici, de acum trebuie să mergi la un alt coleg.

Autor: Magda Luchian

SURSA si FOTO: apipc.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *