Care sunt efectele antibioticelor luate de gravide asupra organismului bebeluşilor

foto: MomJunction

Ultimele studii arată că administrarea de antibiotice mamelor în timpul naşterii ar afecta flora intestinală a bebeluşilor.

Administrarea de antibiotice mamei în timpul naşterii este o practică obişnuită, care se prescrie în 30 % din cazuri, dar care afectează flora intestinală a nou-născutului, portrivit ziarulevenimentul.ro.

Un nou studiu sugerează că utilizarea de antibiotice favorizează apariţia de bacterii rezistente la medicamente. Rezultatele studiului au fost publicate în Microbiome, într-un articol semnat de cercetători spanioli de la Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice (CSIC) şi de la Universitatea din Parma (Italia). Cercetătorii au studiat efectele asupra florei intestinale ale administrării de antibiotice începând cu cea de-a 37-a săptămână de sarcină şi la copiii născuţi prin metodă naturală (vaginală), notează CSIC.

Alterări în fixarea florei intestinale
Oamenii de ştiinţă au demonstrat deja că expunerea la antibiotice, inclusiv la cele administrate în timpul naşterii, poate „provoca mari alterări” în fixarea florei intestinale – microorganisme – la copiii prematuri.

Acum, echipa coordonată de Miguel Gueimonde de la CSIC s-a axat asupra bebeluşilor născuţi la termen şi asupra efectelor pe care le provoacă administrarea de antibiotice în timpul naşterii, o practică obişnuită pentru a evita, de exemplu, să fie infectat bebeluşul cu streptococul din grupa B, în cazul în care acesta este detectat în vaginul sau în rectul mamei.

Cercetătorii au observat o diminuare a nivelurilor de microorganisme din familia Bifidobacteriaceae, precum şi o creştere potenţială a agenţilor patogeni din gama Campylobacteriaceae sau Helicobacteriaceae. Ei au remarcat şi apariţia anumitor gene de rezistenţă la antibiotice. Potrivit lui Gueimonde, aceştia din urmă nu reprezintă o problemă în sine, dar ar putea fi un inconvenient mai târziu. „Prezenţa acestor gene de rezistenţă în microbiologia intestinală potenţează riscul de transfer al microorganismelor patogene, iar atunci când va trebui tratată o infecţie cauzată de aceşti patogeni, antibioticul ar putea să nu fie eficient”, a subliniat expertul CSIC. Dan CONSTANTINESCU

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.