Ce este necesar să știți despre cura cu ouă de prepeliță

foto: Fermierul argesean

Ou de găină sau ou de prepeliţă? În ultimul timp, tot mai mulţi aleg cea de-a doua variantă datorită proprietăţilor superioare şi a gustului mai bun. Nu putem uita nici de celebra deja cură cu ouă de prepeliţă, consumate crude, care ar preveni şi ameliora peste 20 de afecţiuni.

Adevărul este că, pe lângă informaţiile nutriţionale şi prezenţa unei proteine anti-inflamatoare şi anti-alergice, specialiştii derulează încă cercetări ample pentru a fi îndreptăţiţi să ofere un verdict oficial.

Cura cu 120 sau 240 de ouă de prepeliţă contra unor afecţiuni des întâlnite

Dacă doreşti să încerci şi remediul acesta, iată mai jos cele două scheme folosite astăzi. Ţine minte, însă, că factori precum starea de sănătate şi reacţia organismului tău în acest interval sunt şi ei foarte importanţi.

Aşadar, dacă, pe parcurs, îţi simţi ficatul suprasolicitat, e de preferat să te opreşti. La fel de bine, ai putea opta pentru o “cură personalizată”, consumând doar 2-3 ouă de prepeliţă crude, în fiecare dimineaţă.

– Cura cu 120 de ouă de prepeliţă în 32 de zile

Recomandată cu precădere copiilor şi adolescenţilor, dar nu numai, se pare că această cură ar fi benefică pentru: tuse, dezvoltarea copiilor, conjunctivită, urticarie, tulburări digestive, ulcer, hiptertensiune arterială.

Mod de administrare: în primele 4 zile câte 3 ouă pe zi, în intervalul ziua 5 – ziua 30 câte 4 ouă pe zi, ziua 31 câte 3 ouă şi ziua 32 un singur ou de prepeliţă.

– Cura cu 240 de ouă de prepeliţă în 50 de zile

O variantă mai intensivă, recomandată doar adulţilor, aceasta cură ar fi benefică în: depunerile de colesterol, sistemul nervos (oboseală accentuată, depresie, stres etc), obezitate, impotenţă sexuală, astm bronşic, alergii, diabet zaharat, TBC, afecţiuni hepatice, renale, ateroscleroză, gută, migrene, anemie.

Mod de administrare: în primele 2 zile câte 3 ouă pe zi, în ziua 3 se consumă 4 ouă, din ziua 4 până în ziua 48, inclusiv, câte 5 ouă pe zi, ziua 49 – 3 ouă şi în ziua 50 se consumă 2 ouă.

Este important să iei ouăle dimineaţa devreme, pe stomacul gol, înainte cu mininum 30 de minute înainte de micul-dejun. În vreme ce unii cred că e mai bine să înghiţi oul cu gălbenuşul întreg, alte persoane aleg să combine ouăle cu puţină miere, cel puţin în primă fază, până se obişnuiesc cu gustul.

Un alt lucru esenţial este ca ouăle să fie proaspete, dintr-o sursă sigură.

De ce sunt ouăle de prepeliţă considerate superioare celor de găină?

Informaţiile nutriţionale atestă faptul că ouăle de prepeliţă conţin mai multe minerale şi vitamine decât ouăle de găină, furnizând mai mult colesterol bun decât cel rău.

De exemplu, ouăle de prepeliţă conţin 13% proteine în comparaţie cu 11% din ouăle de găină, 140% vitamina B1 faţă de 50%, de 5 ori mai mult fier şi potasiu decât cele regăsite în ouăle de găină şi de două ori mai multă vitamina A şi B2.

Ouăle de prepeliţă – eficiente în principal contra anemiei, îmbolnăvirilor repetate, astmului şi alergiilor

E de la sine înţeles că, cu atât de multe proprietăţi benefice, ouăle de prepeliţă consumate regulat (crud sau nu) previn sau chiar atenuează simptomele multor afecţiuni, redate în mare parte mai sus. Totuşi, există câteva evidenţiate de specialişti.

Prima ar fi eficienţa ouălor de prepeliţă împotriva anemiei. Fiind foarte bogate în fier, acestea cresc nivelul de hemoglobină din corp în timp ce ajută şi la detoxifierea organismului de metale grele şi toxine.

Sistemul imunitar are şi el de câştigat în urma unei alimentaţii în care ouăle de prepeliţă sunt de nelipsit.

Nu în ultimul rând, datorită proteinei ovomucoide, regăsite în componenţa ouălor de prepeliţă, acestea ajută la tratarea simptomelor alergice. De altfel, proteina ovomucoidă este folosită la fabricarea multor medicamente antialergice.

sursa: ebucataria.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *