Cele 7 păcate capitale din Biblie. De ce îţi aduc moartea

foto: goguide.bg

Mândria

Omul care se prețuiește mai mult pe sine decât ar trebui cade cu ușurință în păcatul mândriei. Nu poate iubi cu inima curată, crezându-se vrednic de lauda celorlalți, indiferent de faptele sale. Dumnezeu îi ajută doar pe cei smeriți și cu sufletul curat. Însuși diavolul a fost izgonit din Rai din cauza mândriei, de aceea aceasta este considerată de Biserică un păcat capital.

Iubirea de arginți

Orice preot le explică credincioșilor că setea după lucrurile materiale împietrește inima omului, făcându-l nepăsător, zgârcit și crud față de suferințele altora. Așa cum Dumnezeu poate da din belșug, tot așa poate și lua, iar omul nu trebuie să cadă în ispita goanei după bani, care îl conduce doar către pierzanie.

Desfrânarea

Un alt păcatcapital, condamnat de Biserică, este desfrânarea sau venerarea plăcerilor trupului. Trupul omenesc este considerat „templul Duhului Sfânt“ iar necinstirea lui atrage după sine egoismul, înstrăinarea și dezumanizarea. Preoții îndeamnă ca acestă patimă să fie lecuită prin post și rugăciune, care ajută la înfrânarea inimii și a dorințelor necuviincioase.

Invidia

Se spune că invidia naște în inimă lipsa de iubire, c ăci nu poate avea nimic în comun cu dragostea. Atunci când omul poftește la un bun al aproapelui său, ajungând chiar să îi dorească răul, se îndepărtează de Dumnezeu. „Să îți iubești aproapele ca pe tine însuți“, îi îndeamnă Biserica tot timpul pe credincioși, iar invidia sau părerea de rău pentru fericirea altuia este cu atât mai periculoasă cu cât din ea iau naștere o serie de alte păcate, precum ura aproapelui, clevetirea, ocara, înșelăciunea și chiar uciderea. Invidiosul se distruge atât pe sine, lăsându-se devorat de viermele invidiei, cât și pe celălalt, căruia îi provoacă o stare de tulburare știind că cineva îți dorește ceea ce este al lui.

Lăcomia

Bolile sufletești sunt considerate de Dumnezeu mai importante decât cele trupești, iar vindecarea lor e mai anevoioasă. Lăcomia îl face pe om avar, în permanență nemulțumit cu ceea ce are. Ea îndeamnă către nedreptate, pentru a obține cât mai multe caștiguri și conduce către căi necinstite. Mai mult, lăcomia sufocă mila, cea care ajută la mântuirea sufletului. Omul lacom disprețuiește de fapt lumea, urându-i pe cei săraci care îi cer ajutorul și râvnind la avuții nemeritate.

Mânia

Se consideră că mânia este o consecință a inimii mândre. Cel mânios va ține minte răul, iar în loc să aleagă iertareasemenilor, își încarcă conștiința cu ură și gânduri de răzbunare. Preoții îi îndeamnă pe cei cuprinși deseori de mânie să meargă la spovedanie, să postească și să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Revolta sufletească i-a fost oferită omului pentru a se împotrivi răului și a lupta împotriva păcatului, și nu pentru a fi îndreptată împotriva aproapelui său. Preoții mai spun și că, dând prea multă hrană și odihnă trupului, îi furnizăm energia care alimentează agresivitatea, așa că o viața cumpătată poate să ferească omul de acest păcat.

Lenea

Cel din urmă păcat capital este lenea sau trândăvia. Cel leneș profită de cei din jur și nu apreciază eforturile altora. Lenea se poate tămădui doar prin ascultate și muncă, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac cei risipitori. Leneșul nesocotește darurile primite, lăsându-le nefolosite. Talentul său rămâne necultivat și poate cădea cu ușurință în alte patimi precum cârtirea, nemulțumirea, cearta și furtul, pentru că este gata să mintă și să înșele pentru a își câștiga existența.

sursa: timpul.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *