Chestiunile de sănătate nu ţin doar de medicină: bolile noastre sunt ţipetele tăcerii

foto: alittleadrift.com

Avem limbaje multiple pentru a spune şi mai ales pentru a nu spune. Limbajele nonverbale sunt infinite. […]

Mai ales corpul emite şi primeşte o infinitate de mesaje. Astăzi, ştim că somatizările sunt limbaje simbolice prin care încercăm să le comunicăm celor din jur (şi nu întotdeauna celor apropiaţi) adevăratele noastre sentimente, când acestea sunt cenzurate sau interzise de temeri. […]

Corpul, a cărui memorie este inalterabilă, poartă mesaje de confirmare sau de infirmare primite în copilărie – mesajele de fidelitate, de loialitate faţă de un părinte sau altul, misiunile compensatorii de vindecare a rănilor ascunse ale aceloraşi părinţi (pe care copilul le înţelege devreme şi încearcă să le vindece, asumându-şi sarcina de a le trata).

Copilul are o abilitate nemaipomenită de a enunţa într-un mod simbolic, dar adesea cu multă neîndemânare sau violenţă, ceea ce părinţii sau anturajul nu spun; răniţi de aceste comportamente, părinţii le combat, le descalifică şi merg până la a-şi duce copiii la tratament … fără a înţelege că aceştia exprimă întocmai ce nu merge în ei şi între ei. Şi foştii copii care suntem noi folosesc cu o incredibilă creativitate limbajul durerilor pentru a încerca să existe şi să fie recunoscuţi. […]

Chestiunile de sănătate nu ţin doar de medicină, chiar dacă astăzi ele ajung doar pe mâna medicilor. Ele ţin în principal de o reînvăţare a comunicării cu sine însuşi şi cu celălalt. Ţin de o reaşezare a relaţiilor importante în fiecare etapă esenţială din viaţa noastră (naştere, copilărie, adolescenţă, tinereţe, maturitate şi bătrâneţe).

Ţin în egală măsură de capacitatea noastră de a deveni un agent al schimbării pe drumul vieţii, de puterea noastră de a ne defini mai bine ca subiect în faţa altui subiect, în loc să acceptăm să fim definiţi de el, asumându-ne astfel riscul de a rămâne un „obiect” închis în dorinţele sale, în temerile sau în sistemul său de valori.

Bolile sunt limbaje simbolice prin care încercăm uneori cu încăpăţânare, cu disperare sau… cu plăcere ce nu putem spune prin cuvinte, prin limbajele obişnuite, acel ceva la care nu avem acces direct şi care totuşi strigă în noi.

Atunci când comunicarea cu celălalt este vitală, comunicarea cu sine rămâne punctul esenţial. Trebuie să ascultăm care sunt urmările vieţii noastre recente sau trecute asupra corpului şi asupra imaginarului nostru. Trebuie uneori să ieşim din renunţarea autoimpusă în relaţii, pe plan afectiv, emoţional, care ne închide şi ne mutilează. Cuvintele tăcerii sunt la fel de violente faţă de noi înşine ca şi faţă de celălalt.

Bolile sunt ţipetele tăcerii.

Fragmente selectate din vol. Jacques Salomé – Dacă m-aş asculta m-aş înţelege, Editura Curtea Veche, Pag. 227-230

SURSA: ceruldinnoi.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *