Ciclul circadian – orele de aur ale organelor . Ceasul biologic chinezesc

Corpul uman realizeaza pe parcursul zilei o serie de procese la diferente de timp regulate. El raspunde la stimuli ca lumina si intunericul, caldura si frigul sau alte polaritati, in esenta “ying” si “yang”.

Petrecand mai putin timp in natura, muncind tot mai mult si mancand haotic, ajungem sa perturbam echilibrul acestor procese. Medicina occidentala foloseste termenul de “ritm circadian” pentru a descrie aceste faze si schimbarile care au loc pe plan intern ca raspuns la mediul extern. Acelasi set de activitati si efectele produse sunt descrise si de ceasul chinezesc.

Ciclul circadian

Ritmul circadian se refera la evenimente regulate care au loc in corpul uman intr-un ciclu de 24 de ore. Acestea influenteaza perioadele de somn si de veghe, fluctuatiile hormonale, temperatura corporala si alte functii importante ale organismului. Exista diferente intre ciclurile circadiene, ceea ce explica de ce unii dintre noi sunt foarte matinali, iar altii „pasari de noapte”.

Se observa schimbari periodice ale secretiei de melatonina, ale temperaturii corporale, modificari vasculare si intestinale. Secretia de melatonina incepe in jurul orei 21 si inceteaza la 7:30; astfel se stabileste la oameni ciclul de somn. Cei care lucreaza in timpul noptii sunt in disputa directa cu acest ritm natural, ceea ce duce la tulburari ale starii de sanatate. De asemenea, vedem ca temperatura corpului inregistreaza cea mai scazuta valoare la ora 4:30 si cea mai ridicata la 19, ceea ce permite ca procesele din organism sa se desfasoare corect.

Cei mai multi factori care perturba ceasul organismului provin din exterior si sunt cauzati de stilul nostru de viata. In mod ideal, omul ar trebui sa adoarma la cateva ore dupa apusul soarelui si sa se trezeasca chiar dupa rasarit.

Suntem insa stimulati de mijloacele moderne sa ramanem ocupati mai mult timp, fiind expusi surselor de lumina artificiala. Ritmul circadian este controlat de nucleul suprachiasmatic, mentioneaza yinyanghouse.com; acesta primeste informatii de la nervii optici cu privire la cantitatea de lumina. Cand nucleului i se transmite ca este mai putina lumina afara, creierul produce mai multa melatonina, hormonul care pregateste corpul pentru somn. Persoanele care au tulburari de somn nu ar trebui sa se uite la televizor sau sa foloseasca calculatorul inainte de a merge la culcare deoarece acestea reprezinta surse puternice de lumina.

Conditii ca abuzul de alcool, insomnia, depresia, tulburarile afective sezoniere si tulburarea bipolara sunt cauzate de intreruperile ritmului circadian. Medicamentele pe baza de plante si acupunctura sunt benefice pentru a regla acest ciclu.

Ceasul biologic chinezesc

Medicina chinezeasca ofera foarte multe date pe baza interactiunii corpului uman cu mediul inconjurator. Organismul functioneaza ca un ceas cu o rotatie de 24 de ore, in care fiecarui interval ii corespund anumite senzatii, perioade de activitate fizica si odihna, parametri hemodinamici. Observarea si respectarea acestui ritm ii permite corpului sa functioneze mai eficient si sa se apere impotriva bolilor.

Cele 24 de ore sunt impartite in 12 intervale de cate 2 ore in care energia vitala Chi circula in organism. Noaptea, Chi-ul este atras catre interior pentru refacerea corpului. Aceasta faza este finalizata intre orele 1 si 3, cand ficatul se curata de toxine, apoi Chi se muta din nou spre exterior. Timp de 12 ore dupa momentul de functionare maxima a ficatului se desfasoara cicluri energetice asociate cu activitatile obisnuite, digestia si eliminarea toxinelor. La amiaza, fluxul de energie sprijina refacerea si mentinerea starii de sanatate a organismului.

Iata cum functioneaza organismul in anumite intervale orare si care sunt activitatile si emotiile specifice acestora, potrivit wellness.mcuniverse.com.

  • 1 am – 3 am. Ficatul se activeaza, detoxificand corpul si curatand sangele. Se instaleaza somnul profund; nu este recomandat sa mananci in aceasta perioada, deoarece intestinul subtire functioneaza la parametri minimi. Furia si frustrarea ating cote maxime.
  • 3 am – 5 am. Tractul respirator, plamanii si sinusurile sunt curatate. Respiri cu mai multa usurinta, iar somnul devine mai putin adanc, pregatind momentul trezirii. Tristetea poate interveni in aceasta perioada.
  • 5 am – 7 am. Intestinul gros este pregatit pentru excretie; evita cafeaua si bea mai multa apa pentru a ajuta defecarea. Pot aparea sentimentul de vinovatie si nevoia de a te situa in defensiva.
  • 7 am – 9 am. Momentul de varf al digestiei. Adeptii medicinei traditionale chinezesti recomanda un mic dejun bogat, care sa contina chiar si proteine. Poti simti dezgust si disperare.
  • 9 am – 11 am. Considerata cel mai important organ digestiv in medicina chinezeasca, splina coordoneaza procesul de digestie, tranformand alimentele in energie Chi. De asemenea, ea guverneaza sistemul imunitar, astfel ca alergiile pot fi mai pronuntate in acest moment. Perioada este recomandata pentru meditatie si activitate intelectuala, desi poti simti gelozie, stima de sine scazuta si ingrijorare.
  • 11 am – 1 pm. Intervalul orar al inimii. Pot avea loc palpitatii; s-a constatat ca cele mai multe atacuri de cord apar in ultima parte a diminetii. Nu trebuie sa te supui unui stres suplimentar acum, asa ca nu te duce la sala si nu sta intr-un loc foarte calduros. Mai degraba intalneste-te cu prietenii, mananca si discuta cu ei. Fii insa atent la emotiile tale, intrucat bucuria si tristetea apasatoare isi fac simtita prezenta.
  • 1 pm – 3 pm. Intestinul subtire este ocupat cu digerarea mesei de pranz, astfel ca pot aparea simptome ca indigestia, durerea abdominala si balonarea. Perioada este recomandata pentru activitati de organizare; poti simti insecuritate si vulnerabilitate.

  • 3 pm – 5 pm. Meridianul vezicii urinare este asociat cu iritatiile si eczemele la nivelul pielii. Multe persoane se vor simti obosite in aceasta perioda si vor dori sa traga un pui de somn. Ar fi bine sa te ocupi de aprovizionare si refacerea stocurilor de orice fel; vei experimenta timiditate.
  • 5 pm – 7 pm. Senzatia de oboseala continua in acest interval daca glandele suprarenale sunt epuizate. Pe de alta parte, daca rinichii functioneaza corect, te vei simti foarte energic. Perioada este recomandata pentru activitati de conducere si consolidare, desi frica si teroarea pot ajunge la apogeu.
  • 7 pm – 9 pm. Acest meridian coordoneaza creierul, inclusiv hipofiza si hipotalamusul, si organele de reproducere. S-ar putea sa-ti fie pofta de dulciuri la aceste ore, deoarece rinichii regleaza activitatea pancreasului; daca vei consuma zahar vei observa dureri de spate, semn al functionarii defectuoase a rinichilor. Perioada este recomandata pentru flirt si sex; aspectele emotionale includ imposibilitatea de a-ti exprima sentimentele si senzatia extrema de tristete/ bucurie.
  • 9 pm – 11 pm. Activitate maxima a pericardului si a sistemului circulator. Daca ai dureri de cap, te simti slabit sau obosit, inseamna ca au loc refaceri arteriale semnificative. Acest interval este propice relaxarii, cu toate ca te poti simti inutil, confuz sau paranoic.
  • 11 pm – 1 am. Meridianul este asociat cu somnul si regenerarea organismului. Daca esti agitat inainte de a merge la culcare, inseamna ca vezica biliara si ficatul nu au fost curatate de toxine, ele actionand ca iritante la nivelul creierului. Te poti confrunta cu amaraciune si resentimente.

Momentul de varf al activitatii ficatului iti transmite ca trebuie sa consumi ultima masa a zilei cat mai curand posibil. Cand un organ functioneaza la parametri maximi, organul situat in partea opusa a ceasului, la 12 ore distanta, are o activitate minima.

De exemplu, intre orele 1 si 3, cand ficatul atinge apogeul, intestinul subtire, responsabil cu absorbtia si asimilarea substantelor nutritive, este inactiv. Asta inseamna ca organismul tau va avea de suferit de fiecare data cand iei mese tarzii.

De asemenea, fluxul de energie la intensitate maxima intr-un anumit meridian indica momentul cel mai bun pentru a trata o boala in organul asociat. Corpul nostru nu este programat sa se acomodeze stilului modern de viata, cu obiceiuri alimentare haotice si stimuli lumimosi prezenti chiar si dupa apusul soarelui.

Atat ritmul circadian, cat si ceasul biologic chinezesc, ne reamintesc de legatura profunda pe care o avem cu mediul inconjurator. Chiar daca electricitatea ne permite sa desfasuram activitati si la ore tarzii din noapte, aceste schimbari ne afecteaza organismul.

sursa: ghiduldesanatate.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *