Cum elimini din organism toți paraziții pentru a evita bolile grave

În organismul uman se află o mulţime de paraziţi care se hrănesc cu substanţele nutritive şi expun corpul unor boli înfiorătoare. Potrivit specialiştilor, nu există organism fără paraziţi. În acest fel, o detoxifiere regulată a organismului este recomandată.

Aerul poluat, apa murdară şi mâncarea infestată sunt factori care favorizează apariţia şi înmulţirea paraziţilor din organism. Un sistem imunitar puternic, pe fondul unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat, poate determina organismul să lupte cu paraziţii şi să oprească dezvoltarea lor.

Cercetătoarea Hulda Clark, una dintre cele mai respectate promotoare ale medicii naturiste din lume, a concluzionat, în urma unor studii de lungă durată, că paraziţii au un rol important în declanşarea unor boli, iar toate persoanele care suferă de anumite afecţiuni sunt infestate cu un tip de paraziţi.

Astfel, toţi bolnavii de cancer care au făcut parte din cercetare aveau un număr foarte mare de viermi plaţi, iar toate persoanele cu astm au ascarizii în plămâni. Paraziţii care ajung la creier produc boli psihice, în special schizofrenie.

Remedii naturale împotriva paraziţilor

Usturoiul este deosebit de eficient în lupta cu paraziţii. Are proprietăţi calităţile anti-parazitare, anti-fungice, anti-bacteriene şi antibiotic natural. Argila este un supliment care repezintă unul din cele mai bune remedii pentru paraziţi.

Curăţă întreg organismul de toxine şi metale grele, purifică sângele, detoxifică ficatul, detoxifică intestinele, echilibrează glandele endocrine, ajută flora intestinală, are efect anti-depresiv şi anti-stres, repară leziunile din întreg tubul digestiv.

Nuca de cocos are beneficii antiparazitare, antibacteriene şi în special antifungice, în cazul uleiului de cocos. Seminţele crude de dovleac sunt un duşman de temut pentru paraziţi. Aproximativ 50 de seminţe de dovleac dimineaţa pe stomacul gol reprezintă o cură foarte eficientă de exterminare a paraziţilor.

Flora intestinală este bariera dintre paraziţii, bacteriile dăunătoare şi viruşii din intestin şi restul organismului.

Pentru a menţine flora intestinală sănătoasă este esenţial să consumăm regulat probiotice, care se găsesc în iaurt şi chefir, şi prebiotice, care se găsesc în cicoare, nap, ceapa crudă, usturoiul crud, sparanghel, tărâţele de grâu, fasole şi mazăre, spanac şi legume cu frunze verzi, banana, ovăzul etc.

sursa: estisanatos.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *