Cum poţi să-ţi faci gratuit analizele vizând sănătatea

Unul dintre cele mai importante lucruri bune care se întâmplă când donâm sânge este că avem parte de analize de sânge gratuit. „Testele de laborator se fac pentru glicemie, hemoglobină, grupa saguină, Rh D, hepatită B, C. HIV, lues etc.”, arată Daniela Vebr, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Baia Mare. La cerere, se eliberează buletinul de analize, scrie adevarul.ro

Pe de altă parte, arată ea, din punct de vedere medical, după recoltarea celor 400 ml de sânge, organismul va regenera cantitatea pierdută ducând, astfel, la o împrospătare a sângelui şi o regenerare a celulelor. „După donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte şi scade riscul de accident vascular sau de paralizie cu până la 30%”, mai arată Daniela Veber.

Alte beneficii sunt pierderea a 650 de calorii la fiecare donare de sânge, monitorizarea stării de sănătate, iar elevii, sudenţii sau militarii primesc o zi liberă în ziua donării. De asemenea, persoanele care donează sânge la centrul din Baia Mare primesc o reducere de 50% la abonamentul pentru transport în comun, dar şi şapte tichete de masă.

Donatorii de sânge trebuie să îndeplinească doar câteva condiţii. Ei trebuie se prezinte cu actul de identitate sau paşaportul la centru, să aibă greutatea minimă de 50 de kilograme, vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, însă dacă sunt la prima donare şi au peste 50 de ani, au nevoie de o adeverinţă de la medic.

De asemenea, sunt luaţi în calcul câţiva indicatori ai stării de sănătate precum tensiunea arterială, temperatura, pulsul, etc.

Donatorii terbuie să ştie că înainte de a merge să doneze sânge trebuie să evite să fumeze şi să evite mesele copioase, bogate în grăsimi.

O donare de sânge poate salva trei vieţi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.