Cum se educau copiii în familiile din Sparta Antică: ”Căliți organismul copiilor și nu uitați că Soarele, aerul și apa vă pot ajuta în acest sens”

foto: Vietbao

Cea mai mare putere militară a Greciei Antice a dezvoltat, în rândul oștenilor săi, răbdarea, puterea și dorința pentru victorie. În acest oraș-stat grecesc, drepturile femeilor erau egale cu ale bărbaților, iar cultura războinică era ridicată la grad de tradiție. Cum se educau copiii în familiile din Sparta Antică, aflați mai jos cele 7 principii importante din educația copiilor:

1. Nu vă înfășurați copiii și nu le transformați odaia într-o seră! Încă de la pruncie, copiii din Sparta Antică erau crescuți liberi, dezbrăcați. Atunci când mai creșteau, aceștia învingeau mai ușor fricile de întuneric și singurătate.

2. Ținuta corectă a copiilor se forma încă din primele zile de viață. Pentru a obține un rezultat bun, învățați-i pe copii să practice mișcarea încă de mici. Gimnastica de dimineață ia doar câteva minute, însă este însoțită de efecte pozitive. În familiile din Sparta Antică, copiii erau educați ca să devină adevărați apărători ai statului, care să-i deosebească de apărătorii altor popoare. Copiilor le era educată forța, rezistența, pregătirea pentru depășirea obstacolelor și vitejia de la vârste foarte fragede!

3. Dacă vă permite buzunarul și sănătatea copilului, înscrieți-l la o secție sportivă, în care acesta să îndeplinească instrucțiunile unui instructor adult. La vârsta de 7 ani, fiecare băiețel din Sparta Antică era luat din familia și dus într-o instituție educațională specializată. Acolo, de educația băieților se ocupau soldații spartani, recunoscuți, la acea vreme, prin vitejia lor pe câmpul de luptă. De la acești bărbați-model, copiii învățau cel mai mult.

4. Căliți organismul copiilor și nu uitați că Soarele, aerul și apa vă pot ajuta în acest sens. Călirea organismului trebuie să înceapă nu atunci când copilul este bolnav, ci din fragedă copilărie. Călirea ori este un proces continuu, ori nu există deloc.

5. Nu refuzați să le răspundeți copiilor la întrebări și să le oferiți sfaturi în procesul educativ. În Sparta Antică, întreaga comunitate avea grijă de educația copiilor. Deseori, conducătorii armatei spartane organizau discuții publice cu copiii, la subiecte legate de moralitate sau politică.

6. Lăsați-vă copilul să practice sportul și dansul. Copiii din Sparta Antică le practicau nu pentru dezvoltarea simțului artistic, ci pentru dezvoltarea rezistenței și a ordinii! Micuții spartani știau să danseze cu armele, acesta fiind doar un exercițiu. În acest dans, băiețelul învăța elemente de atac, săritură, apărare, lovitură.

7. Educați, în copiii voștri, dorința de a-și dezvolta continuu nivelul de intelect, cel de cultură și cel de dezvoltare fizică. În Sparta Antică, de educația fiecărei personalități statul avea grijă până când aceasta împlinea vârsta de 30 de ani. Această vârstă simboliza atingerea nivelului suprem de dezvoltare fizică și comportament decent pentru ambele sexe.

Educația fetelor, în Sparta Antică, se deosebea puțin de cea a băieților. Educarea acestora avea loc acasă. Fetițelor li se antrena, din fragedă copilărie, dezvoltarea fizică. Acestea aveau dreptul să participe la expediții armate și să studieze în baza acestora.

sursa: ea.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *