Cum și-a tratat transpiraţia excesivă prin… ”forța minții”

foto: Realitatea.net

Viktor Frankl, un psihiatru vienez, a fost un supravieţuitor al Holocaustului chiar în lagărul Auschwitz, experienţă în urma căreia a scris cartea“Omul in Cautarea Sensului Vietii” în care, printre multe altele, vorbeşte şi despre anumite paradoxuri ale vieţii.

A venit la Viktor Frankl un pacient care avea probleme cu transpiraţia excesivă în sensul că transpira foarte mult şi îi era şi foarte ruşine din cauza asta, şi mai ales când transpira de faţă cu alţi oameni.

Însă cu cat pacientul îşi dorea şi încerca din răsputeri să nu mai transpire, (ca şi cum transpiratia ar fi ceva ce el ar putea controla conştient) cu atât el transpira si mai tare.

Chiar stress-ul de a nu transpira îl făcea pe om să transpire.

Viktor Frankl i-a recomandat să-şi dorească să transpire, chiar să-şi propună să transpire cât poate de mult în faţa celorlalţi şi să fie, în sinea lui, mândru de cât de mult poate el transpira.

Pe ideea, ce-ti doreşti aia nu ai, un principiu compensator intre Conştient şi Inconştient, pacientul s-a vindecat într-o saptămână de transpiraţia excesivă pe care a încercat s-o trateze de ani de zile, fără reuşească.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.