De ce are măgarul Cruce pe spate

foto: altarulathonit.com

Istoria măgarului ţine de spaţii culturale diferite, prin urmare de percepţii diferite. Vedem în măgar, de regulă, simbolul neştiinţei, emblema întunericului şi tendinţe satanice asociate.

Indienii, spre repede exemplu, detestau măgarul (era călărit doar de divinităţi funeste), la fel egiptenii pentru care măgarul roşu era cea mai periculoasă apariţie pe care sufletul, după despărţirea de trup, o putea avea în călătoria lui de după moarte. Măgarul, aidoma Satanei sau Fiarei, reprezintă instinctul necontrolat. Stările sufleteşti (descurajarea spirituală a călugărului, depresia, lenea, desfătarea bosumflată, stupiditatea, încăpăţânarea, ascultarea prostească) sunt reprezentate în arta Renaşterii sub figura măgarului, iar alchimiştii epocii văd în măgar demonul cu trei capete (mercur, sare, sulf) şi care ar fi echivalentul fiinţei încăpăţânate.

Doar că măgarul nu a fost detestat nici peste tot şi nici tot timpul. El apare şi ca animal sacru. Măgarul sălbatic, de pildă, simbolizează asceţii din pustie şi omul greu de strunit, pe acela nesupus, aventuros. Dumnezeu compară pe Ismael cu un asin sălbatic din cauza vieţii lui aventuroase şi rătăcitoare: „Acela va fi ca un asin sălbatic între oameni” (Gen 16,12). Falca de măgar e vestită pentru duritatea ei şi cu o falcă de măgar Samson a ucis 1000 de duşmani. În Palestina veche doar ocupanţii romani foloseau cai, ei sau oamenii foarte bogaţi. Poporul folosea măgari, foarte preţuiţi pentru că erau nepretenţioşi şi rezistenţi. Măgarul era şi este un animal domestic, blând, folosit pentru călărie, pentru a purta poveri şi a trage căruţa. De asemenea, nu există turmă de oi fără de măgari. Măgarul nu putea fi sacrificat pentru a fi adus ca jertfă lui Dumnezeu şi este frecvent prezent în Vechiul Testament. Iosif trimite tatălui său zece asini cu ce e mai de preţ în Egipt şi zece asine cu merinde („De asemenea a trimis şi tatălui său zece asini – asinos decem – încărcaţi cu cele mai bune lucruri din Egipt şi zece asine – totidem asinas – cu pâine şi merinde”; Gen 45,23), iar în Ex 4,20 Moise şi-a luat nevasta şi copiii şi i-a pus călare pe măgari. Măgarul este chiar demn de a fi îngrijit: „Când vei vedea asinul fratelui tău sau boul lui căzuţi în drum, să nu-i laşi, ci să-i ridici împreună cu el”; Deut 22,4). Împăratul este „neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”; Zah 9,9). Pe un măgar, Sfânta Familie fuge în Egipt, măgarul este prezent lângă iesle la naşterea lui Cristos şi tot un astfel de dobitoc (ceea ce vrea să spună necuvântător, nu prost!) l-a purtat în spate pe Isus la intrarea în Ierusalim, de Florii. Era vorba acolo de o măgăriţă legată şi un măgăruş, puiul, împreună cu ea (asinam alligatum et pullum cum eaMt 21,2). Măgăriţa simbolizează smerenia iar puiul ei umilinţa. Dacă Isus a vrut să încalece o măgăriţă, a făcut-o pentru a arăta necesitatea de a se umili. Pe măgăriţă nu merge decât acela care se obişnuieşte să practice adevărata smerenie faţă cu sine şi în faţa lui Dumnezeu. Iar să încaleci pe puiul măgăriţei înseamnă de-a dreptul a te arăta atent la îndatoririle smereniei adevărate şi manifeste faţă cu aproapele. Măgăriţa este în acest loc simbol de pace, de sărăcie, de umilinţă, de răbdare şi de curaj. Intrând în Ierusalim pe un mânz de măgar în semn de modestie şi de smerenie, Isus vrea să arate că vine nu ca un cuceritor militar, ci ca un Domn al păcii şi al mântuirii prin credinţă.

Legenda spune că atunci când a făcut Dumnezeu animalele pe pământ, a făcut şi pe măgar, blând şi urechiat, tot ca acum, dar fără de dungă pe spate. Dunga pe care o are acum pe spinare, dungă în formă de cruce, a făcut-o Dumnezeu asinului pe vremea când l-a încălecat Isus ca să intre în Ierusalim. Măgarul are cruce pe spate pentru că a dus şi a adus în spate pe acela care a purtat crucea. De atunci şi de aceea are asinul cruce pe spate.

Măgarul este plăcut lui Dumnezeu, nu poate fi omorât de animalele sălbatice, dracul nu se poate preface în măgar şi nici nu-i poate face omului rău dacă acesta este însoţit de un măgar, cel puţin aceasta este credinţa populară. Isus este acuzat de călcarea Sabatului când cu vindecarea femeii gârbove: „Făţarnicilor, oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă” (Lc 13,15). Şi, până la urmă, „o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus capăt nebuniei profetului (prophetae insipientiam); 2Pt 2,16. Despre ce este vorba? În Num 22,21-34, Valaam nu vede pe îngerul Domnului şi nici nu-l aude. O face însă asina care şi vede şi aude, ba chiar începe să vorbească. Înseamnă aceasta că asina nu avea prejudecăţi şi tocmai de aceea l-a văzut pe trimisul cerului, încât animalul percepe mai mult decât omul.

Cât priveşte măgarul biped, el este acela al cărui gust merge mai iute decât talentul şi nici nu face vreun fel de cinste măgarului veritabil. Dimpotrivă. Iată de ce este de neînţeles cum poate deveni măgarul vocabulă de ocară şi animalul cu pricina motiv de comparaţie.

sursa: mesagerulsfantulanton.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *