”Delicatesele ucigașe”. Alimente care, deşi arată apetisant, te pot îmbolnăvi grav

foto: theodysseyonline.com

În fiecare an, conform statisticilor realizate la nivel mondial, 14 milioane de persoane mor pentru că nu ştiu ce mănâncă, scrie realitatea.net.

Unele alimente par sănătoase, dar specialiştii spun că pot conţine substanţe care, în cantităţi mari, pot provoca multe neplăceri, iar unele chiar pot ucide. De asemenea, se spune că majoritatea “delicateselor ucigaşe” provin de Asia, notează mesaj.md.

Seminţele şi sâmburii unora dintre cele mai îndrăgite legume şi fructe conţin o toxină numita amygdaline, care în cantităţi mari poate fi foarte toxică, potrivit Health.com. Merele, perele, mango, piersicile şi caisele, toate se încadrează în această categorie. Deşi ingerarea ocazională sau accidentală nu e periculoasă, specialiştii ne sfătuiesc să fim atenţi.

Atunci când cartofii sunt expuşi la prea multă lumină, ei se înverzesc şi produc o toxină numită solanină. De aceea suntem sfătuiţi ca, dacă observăm o zonă verde chiar sub coajă, zona aceea trebuie bine curăţată, altfel cartofii devenind periculoşi. De asemenea fasolea roşie negatită este contraindicată, deoarece conţine o toxină naturală numită lectins.

Frunzele de rubarbă: rubarba este vândută în supermarketuri special fără fruze, care sunt extrem de toxice.

Majoritatea persoanelor ştiu că multe varietăţi de ciuperci sunt toxice. Ele nu includ ciupercile sălbatice vândute în magazine. Ţinând cont că este foarte greu să distingi care varietate de ciuperci este sau nu este toxică, suntem sfătuiţi să cumpărăm numai din locuri autorizate.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *