Descoperire miraculoasă în sâmburii de măsline. Vindecă o boală perfidă, foarte des întâlnită

foto: m.realitatea.net

Diabetul este o boală care presupune, la modul simplu, faptul că organismul nu asimilează corespunzător alimentele. Alimentele consumate sunt transformate în glucoză la nivelul stomacului și intestinului. Glucoza ajunge în sânge, care apoi o transportă către toate celulele corpului, iar pentru a ajunge în interiorul lor este nevoie de insulină (un hormon generat de pancreas).

În interiorul celulei, zahărul este folosit pentru generarea de energie celulară. Dacă pancreasul nu generează suficientă insulină sau celulele nu reacționează corespunzător la aceasta apare diabetul. Conform recomandării Asociației Americane a Diabeticilor, glucoza din sânge trebuie să fie între 80 și 120 miligrame pe decilitru între mese sau când postim. Dacă glucoza din sânge este în afara acestor valori atunci apare diabetul.

Ceaiul de sâmburi de masline te poate scăpa de aceasta boală dacă este consumat în mod regulat. Așadar, 200 de sâmburi mari de măsline se pun la uscat. După 2-3 săptămâni, aceștia se sparg în piua de bucătărie și apoi se râșnesc, până când obțineți o pulbere fină.

Cum se administrează?

În fiecare dimineață, se pune la fiert apa, cam cât pentru o cană de ceai, și se lasă pe foc mic timp de 10 minute. În apa fiartă se toarnă o linguriță din praful de sâmburi de măsline și se bea cu înghițituri mici, pe stomacul gol, până la ora 12:00. În timpul acesta, se mai ia și o lingurița de ulei de masline, obținut prin presare la rece.

Cura se ține zilnic, până la epuizarea prafului de sâmburi, după care se repetă la 4-6 luni de zile. Dacă tratamentul va fi ținut corect, glicemia va scădea rapid.

Sursa: sanatate.bzi.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *