Dr. Mihaela Bilic abordează problema celor 2 litri de apă pe zi: ”Rinichii sunt cei mai afectați, necesarul zilnic de apă depinde de…”

foto: GoodtoKnow

De câte apă avem nevoie? Dr. Mihaela Bilic: „Sunt persoane cărora nu le este niciodată sete.” Mitul celor 8 pahare de apă pe zi a fost desființat. Adevărul este că necesarul zilnic de apă depinde de la o persoană la alta.

„Factori precum sexul, condițiile de mediu, temperatura, vârsta, nivelul de activitate fizică și mai ales dieta trebuie luați în considerare atunci când vorbim de cantitatea de apă de care avem nevoie zilnic”, a afirmat dr. Robert A. Huggins, profesor la Universitatea din Connecticut, Statele Unite ale Americii.
Practic, acest lucru înseamnă că trebuie să ne ascultăm corpul și să bem apă când ne este sete. Cum știm că am băut suficientă apă într-o zi? O metodă simplă presupune verificarea urinei înainte de a trage apa. Dacă urina este mai închisă la culoare, înseamnă că ar trebui să bei mai multă apă.

Această regulă, consumul apei atunci când ne este sete, se aplică și în cazul exercițiilor fizice.
Dr. nutriționist Mihaela Bilic a demontat, de asemenea, mitul celor doi litri de apă pe zi:
„Deși se spune că trebuie să bem zilnic minimum 2 litri de lichide, asta nu înseamnă că trebuie să ne forțăm să bem apă. Bineînțeles că este bine să fii hidratat, să bei suficientă apă.

Dar de aici până la a te forța zilnic să consumi 2 litri de apă, chiar dacă nu simți nevoia, e un lucru înțeles greșit.
Sunt persoane cărora nu le este niciodată sete, care nu transpiră, al căror metabolism este zgârcit cu pierderea lichidelor. Dacă o astfel de persoana se forțează să consume 2 litri de apă zilnic, se va simți umflată, infiltrată, iar rinichii trebuie să depună un efort suplimentar pentru a elimina un exces de lichide pe care organismul nu l-a solicitat”, ne explică dr. Mihaela Bilic.

Nutriționista Mihaela Bilic ne atrage atenția și asupra faptului că toate alimentele (cu excepția uleiului) conțin apă în diferite proporții, fructele și legumele fiind printre cele mai bogate în apă.

Dacă mâncați supă sau ciorbă, dacă consumați lapte sau iaurt, fructe, legume, cafea, ceai sau înghețată, veți avea suficiente surse de lichide în alimentație. Dacă mai adăugați doar câteva pahare de apă, este perfect!
„Recomandarea cu 2 litri de lichide include și alimentele consumate în ziua respectivă, așa că nu vă învinovățiți dacă nu consumați multă apă. Ce-i prea mult strică, chiar și dacă este vorba de apă”, a completat dr. Mihaela Bilic.

sursa: doctorulzilei.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *