Greu de crezut, dar există bacterii benefice pentru organismul uman
Oamenii de ştiinţă ne recomandă ca de fiecare dată când insistăm să alungăm bacteriile cu ajutorul săpunului antibacterian sau cu produsele antiseptice, să ne gândim: “suntem o sumă de bacterii, mai mult decât suntem oameni”.
“Oamenii sunt deseori surprinşi să audă că, în corpurile noastre, există de zece ori mai multe celule bacteriene decât celule umane”, a declarat profesorul Philip Calder, expert în imunologie şi nutriţie.
„De fapt, continuă el, în ceea ce priveşte calculul celulelor, suntem 90% bacterii”.
În jurul nostru sunt trilioane de bacterii, cunoscute sub numele de „biom micro” – 95% dintre ele trăiesc în intestinul nostru.
Cele mai multe sunt nu numai inofensive, dar şi benefice. Bineînţeles că există şi bacterii rele care provoacă probleme de sănătate.
Există bacterii care te ţin slab!
Oamenii care suferă de obezitate au în organism bacterii diferite de cei care nu au probleme cu kilogramele.
„Microbii găsiţi în intestinul persoanelor obeze sunt mai eficiente la extragerea caloriilor din mâncare”, a amintit doctor Nicholson.
Bacterii care ajută medicamentele să îşi facă efectul
Modul în care reacţionăm la medicamente poate să fie influenţat şi de bacteriile intestinale.
Ele metabolizează medicamentele, influenţează modul de absorbţie a acestora şi schimbă gradul de toxicitate.
Ar putea ele trata cancerul?
Oamenii de ştiinţă au organizat cercetări pentru a demonstra dacă există sau nu vreo legătură între bacterii (în special E.coli) şi cancerul de colon.
Se crede că bacteriile E.coli pot trăi inofensiv în intestin, dar atunci când există o inflamaţie (când intestinul este deteriorat), se pot isca probleme medicale grave.
“Sub impactul unei inflamaţii, creşte riscul cancerului de colon, dar credem şi că inflamaţiile cresc numărul şi virulenţa bacteriilor care dezvoltă cancerul”, a susţinut doctor Barry Campbell, de la Universitatea din Liverpool.
Dacă această informaţie ar deveni o certitudine, poate că medicii ar reuşi să găsească tratamentul care să învingă cancerul.
sursa: csid.ro