”Iarba îngerilor”, planta de leac din grădinile mănăstirilor din Evul Mediu, darul pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii

foto: redsearch.org

Angelica sau iarba îngerilor este planta care a fost cultivată în grădinile mănăstirilor încă din Evul Mediu, fiind recomandată pentru proprietăţile sale medicinale şi condimentare şi pentru aroma deosebit de plăcută, cu gust dulce-amărui. Multiplele mijloace de vindecare a bolilor fizice şi psihice cu ajutorul preparatelor din angelica arată valoarea deosebită a darului pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii. Orice gospodar este îndemnat să-şi cultive în grădina proprie această „iarbă a îngerilor“ sau „iarba Sfântului Duh“ şi va avea o farmacie a casei permanent deschisă.

Cunoscută sub denumirile de angelică, aglică, antonică, anghelină şi buchiniş, planta cuprinde circa 50 de specii, dintre care cea mai valoroasă este Angelica archangelica a cărei denumire de gen vine de la cuvântul latin angelus – înger, iar denumirea de specie, din combinaţia dintre cuvântul grecesc arho-primul şi aggelos – înger, ducând la credinţa că a fost adusă pe pământ de un înger şi recomandată oamenilor pentru păstrarea sănătăţii.

În Evul Mediu, angelica era considerată un adevărat panaceu pentru multe suferinţe fizice şi psihice care se puteau vindeca sub ocrotirea îngerilor protectori. Însăşi denumirea ştiinţifică ar fi legată de un vis al unui om sfânt, care ar fi trăit în Evul Mediu şi căruia i-a apărut Sfântul Mihail şi i-a arătat planta care va putea vindeca molima de ciumă din localitate. Într-adevăr, toţi bolnavii care ţineau în gură o bucată din rădăcina Sfântului-Spirit, deveneau imuni la această boală foarte contagioasă.
Din amintiri transmise de la generaţie la generaţie, se spune că „iarba îngerilor“ a salvat de la moarte un mare oraş european bântuit în secolul al VII-lea de o epidemie de ciumă.
Multe secole la rând , s-a crezut că angelica ar avea virtuţi magice, fiind folosită contra farmecelor şi a deochiului. Mamele aveau grijă să pună rădăcini de angelica în scăldătoarea copiilor bolnavi, având forţa de a chema îngerul păzitor la capul copilului care se va însănătoşi curând.

În legendele românilor era cunoscut că Pintea, haiducul din munţii Maramureşului, cunoştea forţa de tămăduire pe care o are „iarba îngerilor“ şi consuma palincă cu angelica, pentru a fi ferit de ciumă şi holeră, de supărări, sminteală, lingori şi de gloanţele duşmanilor. Tot în Transilvania exista convingerea că o înghiţitură de palincă, cu macerat din seminţe, tulpini sau rădăcini de angelică, poate să vindece bolile de stomac, răcelile, gripele, reumatismul şi depresia psihică apărută pe vreme mohorâtă, cu ploaie, iar bătrânii căpătau vigoarea tinereţii.
Din folclorul locuitorilor din satele de munte , rezultă că „iarba-îngerilor“ este eficientă în tămăduirea oamenilor cu cuget curat, deoarece în faţa unui om rău sau lacom, planta îşi pierde forţa vindicativă, prin plecarea îngerilor de pază. Din dragoste faţă de locurile în care a crescut, angelica plânge în momentul recoltării ei şi, de aceea este recomandat ca tăierea să se facă numai seara, după ce planta a adormit.

Angelica este originară din ţările nordice

Specia este originară din Islanda, Groenlanda, ţările scandinavice şi Siberia, de unde s-a răspândit în zonele temperate ale Europei şi Asiei.
Creşte spontan în etajul montan şi submontan, la altitudini de 500-1500 de metri, prin locuri stâncoase şi umede, în chei, la marginea pădurilor, a pâraielor şi râurilor.
Fiind declarată monument al naturii, ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. De aceea, este intens cultivată în unele ţări europene, mai ales în Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Polonia, mari producători de uleiuri volatile. Culturile ocupă suprafeţe mari la altitudini de 500-600 metri, pe terenuri adăpostite şi însorite, în apropierea apelor curgătoare.
Angelica este o plantă erbacee, bienală sau perenă, cu un rizom gros, în formă de nap, şi miez alb-gălbui în interior, continuat cu rădăcini adventive lungi. Tulpina robustă groasă, cilindrică şi goală în interior, este înaltă de 1-2 metri şi apare numai din anul II de vegetaţie. Frunzele sunt mari, dinţate pe margini şi cu teaca umflată, iar florile alb-verzui se grupează în inflorescenţe umbeliforme, globuloase, de 10-20 cm în diametru.

În scopuri medicinale se folosesc rădăcinile, tulpinile, frunzele şi seminţele, deci toate organele plantei. Rizomii cu rădăcini se recoltează după anul II de cultură, în lunile august-octombrie sau la începutul primăverii (martie-mai). După uscare la soare sau în camere puţin încălzite (sub 400C), rădăcinile capătă un miros aromat, caracteristic şi gust amar-aromat, uşor picant. Frunzele şi tulpinile se recoltează în iunie-iulie, iar seminţele, în iulie. La recoltare, planta nu va fi atinsă cu mâna umedă, deoarece sucul său este iritant asupra pielii şi a mucoaselor sensibile, ca urmare a prezenţei furano-cumarinelor. Poate declanşa unele fotodermatoze prin fotosensibilizarea dermei expuse îndelung la radiaţiile solare.
Cultura de angelica se înfiinţează prin semănatul imediat după recoltarea seminţelor (luna august), deoarece îşi pierd repede facultatea germinativă.

Conţinut chimic extrem de variat

Compoziţia chimică a organelor plantei explică multiplele proprietăţi terapeutice, valorificate în diferite forme de utilizare internă şi externă.
Atât în rizomi şi rădăcini, cât şi în seminţe, frunze şi tulpini, există, în medie, 1 % uleiuri eterice în care predomină hidrocarburile ciclice şi aromatice (pinen, felandren, limonen, ocimen), sesquiterpenoide (cariofilen, cadinen, bisabolen) şi mai puţin compuşi oxigenaţi (linalool, borneol, cineol, carvacrol).
Uleiul este galben-verzui, cu miros aromatic, uşor ierbos, picant şi lemnos, asemănându-se cu uleiul de mosc şi ambră. Se extrage din plantă prin antrenare cu vapori de apă timp, de 24 de ore.
În afară de ulei eteric mai există cumarine şi furano-cumarine, acizi organici (angelic, valerianic, cafeic, clorogenic), acizi graşi, taninuri, substanţe amare, rezine, glucide, vitamina B.
Proprietăţile terapeutice şi aromatice stau la baza multiplelor efecte asupra diferitelor afecţiuni maladive:

– stomahice, tonic-amare, aperitive, eupeptice, antibiotice, antiseptice, depurative, antifermentative, calmante ale durerilor gastrice, digestive, carminative, excitante ale poftei de mâncare şi ale secreţiei hepato-pancreatice, antidot împotriva otrăvirii cu beladonă, cucută şi brânduşă de toamnă;
– sedative ale sistemului nervos (datorită angelicinei), antinevralgice, antiisterice, analgezice şi antispastice;
– antireumatice, antiinflamatoare, diuretice;
– expectorante, sudorifice;
– cardiotonice, antiaritmice;
– energizante în anemie şi convalescenţă.
Angelica tămăduieşte arsurile stomacale

Preparatele din organele vegetale care folosesc „iarba îngerilor“ sunt foarte eficiente în numeroase afecţiuni maladive.

– La nivelul aparatului digestiv au fost constatate efecte favorabile în:
gastro-duodenită cronică, arsuri stomacale, ulcer gastroduodenal, dispepsii de origine hepato-pancreatică, stimularea secreţiei pancreatice, hepatite, ciroze, dischinezie biliară, dureri de stomac, vome spastice, crampe stomacale, colici, enterite, balonări, rectocolită ulcero-hemoragică, constipaţii, bulimie pe fond nervos (poftă necontrolată de mâncare).

Se folosesc:

– decoctul din rădăcini şi seminţe;
– tinctură (luând câte 1 linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese);
– pulbere din rădăcini şi seminţe uscate şi măcinate fin care se ţine sub limbă timp de 5 minute.
– Pentru bolile aparatului respirator există efecte în: astm bronşic, bronşite cronice, epidemii de gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită.

Se folosesc:

– decoct din rădăcini şi seminţe uscate;
– tinctură din rădăcini;
– ulei volatil din seminţe luat în doze reduse;
– mestecarea seminţelor de 3 ori pe zi ceea ce reduce frecvenţa bolilor cu 50%.
Ajutor pentru astenici şi epileptici
– Contra afecţiunilor sistemului nervos acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuroastenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stress, migrene, oboseală, surmenaj, anxietate, stări depresive, excitarea funcţiilor cerebrale, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism.

Se folosesc:

– infuzie sau decoct din rădăcini;
– macerat la rece într-o cură de 30 de zile;
– ulei volatil din seminţe luat în doze reduse;
– pulbere din rădăcini uscate şi măcinate.
– În bolile aparatului genital s-au dovedit eficienţe în: reglarea ciclului menstrual, dismenoree, amenoree, leucoree, dureri menstruale, infertilitate, dereglări hormonale la femei şi tonic uterin (prin combinare cu ghimbir proaspăt).

Se utilizează:

– pulberea din rădăcini şi seminţe uscate.
– În reumatismul cronic degenerativ, poliartroze şi gută se folosesc:
– decoct din rădăcini uscate;
– decoct amestecat cu oţet pentru frecţii locale;
– tinctură din ulei de angelică şi camfor în alcool 700;
– ulei eteric de angelică (se iau 25 picături în 50 ml ulei de floarea soarelui sau măsline);
– pulbere din rădăcini uscate.
– În afecţiunile cardiovasculare există efecte bune în: aritmii extrasistolice, palpitaţii, întărirea inimii.
– În boli canceroase se poate utiliza uleiul eteric extras din seminţe măcinate.

Autor: Prof. univ. Constantin I. Milică, ziarul „Lumina”, 04.05.2009

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *