Importanța hidratării. ”Ne naștem apă și murim pământ”

foto: foodinsight.org

Cu înaintarea în vârstă, procentul de apă din organism scade continuu. Cum în mod plastic se exprima cineva, ”ne naștem apă și murim pământ”. Spre edificare, iată câteva date ce arată scăderea procentului de apă din corp odată cu vârsta. Organismul uman are aproximativ:

– 80% apă în starea de fetus;

– 75% apă în starea de nou nascut;

– 65% apă în starea de adult, deplin dezvoltat;

– o medie de 57,5% apă, în starea de maturitate, când se ajunge ca bărbaţii să aibă cca. 60% apă, iar femeile 55%;

– până la minim 50% apă, în starea de vârstnic.

Gradul de hidratare menține prospețimea tuturor organelor și sistemelor corpului nostru, hidratarea organelor și țesuturilor depinzând foarte mult de cantitatea de apă ingerată. Un țesut slab hidratat are o o funcționare anevoioasă, tinzând către îmbătrânire și boală, cu atât mai mult cu cât el ar avea nevoie de apă dar nu o primește și această carență se prelungește un timp tot mai îndelungat. Un țesut bine hidratat, în schimb, înseamnă sănătate, prospețime, vitalitate și tinerețe. Cum alte griji alimentare, în ceea ce ne privește, nu avem în perioada unui post cu apă, rămâne să acordăm o maximă atenție acestui aspect al hidratării.

sursa: cirys.wordpress.com

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.