”Îngerul” din East Jordan, Michigan, creatura înaripată, surprinsă de o cameră de supraveghere
O comunitate mică din nordul Michiganului crede că a fost vizitată de un înger, după ce un aparat de fotografiat cu senzor de mișcare a capturat o imagine cu o entitate misterioasă, care apare lângă un autovehicul parcat. Potrivit bisericii locale din East Jordan și a celui al cărui aparat foto a detectat prezența, imaginea a surprins clar un cadru cu o ființă nematerială cu cap și aripi. Dar ceea ce camera a captat cu adevărat rămâne încă un mister, pe acest subiect luând naștere o polemică aprinsă în comuniate.
”Eu am spus: Este un înger! Și tocmai se ridică”, declara Glen Thorman, șeful de pompierilor locali. Thorman a contactat rapid pe soția și pe pastorul său pentru a împărtăși cu ei cele văzute. Comunitatea religioasă din localiate a postat fotografiile pe pagina sa Facebook, spunând că imaginile nu au fost modificate și au declanșat o dezbatere asupra a ceea ce camera a capturat cu adevărat.
”Mi-a fost foarte clar momentul în care m-am uitat la fotografie „, a spus pastorul Deneille Moes din biserica Jordan Rivers. ” Acesta este un înger! Nu era nicio îndoială în mintea mea că ne uitam la ceva supranatural.”, a mai declarat clericul local.
În timp ce unii declară cu convingere că „figura” indică o molie care s-a apropiat de obiectiv, mulți localnici rămân convinși că au primit un semn din ceruri. Voi ce credeți că a capturat camera foto?
Credeți in minuni?
sursa și foto: strangesounds.org
Molie