Lecția de istorie. Cine a fost, cu adevărat, Baba Novac

sursa foto: matricea.ro

Baba Novac a fost cel mai viteaz general al lui Mihai Viteazul. Dintre toţi cãpitanii strãini care au servit în armata lui Mihai Viteazul, figura sîrbului Baba Novac se detaşeazã net. Dacã scoţianul John Smith, albanezul Aga Lecca, polonezul Valentin Walawski şi secuii Moise Szekely şi Albert Kiraly nu erau în fond decît nişte mercenari, lefegii interesaţi doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul cãpitan ne-român care a rãmas alaturi de Mihai fãrã bani, animat doar de preţuirea faţã de domnitor şi de lupta împotriva duşmanilor acestuia.

Haiducii care înspãimîntau otomanii

Cãderea sub dominaţie turceascã a popoarelor din Balcani alãturi de transformarea acestei regiuni în villayet-uri a fost umatã de instalarea de cãtre otomani a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri şi toatã seria de violenţe specifice evului mediu şi timpuriu. Lipsite de posibilitãţile organizãrii unor armate regulate şi dotate performant popoarele din sudul Dunaãii au apelat la haiducie drept singura formã de luptã care le era la îndemînã. Astfel, haiducia în Balcani a apãrut sub forma unui fenomen social generalizat în Serbia, Bulgaria, Macedonia şi nordul Greciei, pentru a înflori mai tîrziu şi în ţãrile române. Spontanã la început, mişcarea haiduceascã din Balcani avea sã crescã în intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui într-o adevaratã rezistenţã armatã redutabilã, cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activã şi eficace formã de luptã, care a reuşit sã menţinã în conştiinţa maselor populare cutuma rãzbunãrii, cea care a devenit în Balcani o adevaratã tradiţie, precum şi speranţa în libertate alãturi de redobîndirea independenţei proprilor state.

Aliat important pentru Mihai

Detaşamentele de haiduci nu erau simple gloate şi cuprindeau în rîndurile lor o serie de rãzboinici experimentaţi, duri, mînaţi în luptã de o urã fãrã margini împotriva cotropitorilor turci. Inspiraţi de victoriile în serie ale lui Mihai Viteazul, grupãrile haiducilor cunosc un reviriment fãrã precedent. Organizaţi în cete mici de 15-30 cãlãreţi, ei atacau şi se ascundeau mai uşor. Fiecare ceatã avea propriul steag şi era condusã de cel mai experimentat rãzboinic. Cîteodatã cetele se uneau în detaşamente mari şi atacau chiar oraşe şi cetãţi, cum au fãcut deseori în timpul domniei lui Mihai. Existã unele documente în acest sens care certificã faptul cã numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneascã de la Tîrgovişte arãtau domnitorului român cã daca el ar trece Dunãrea, ,,sîrbii, bulgarii şi albanezii, care sînt de aceeaşi religie cu dînsul, s-ar uni bucuroşi cu el”. Astfel a fost firesc ca Mihai Viteazul în politica sa externã sã acorde o atenţie deosebitã problemelor din sud-estul Europei şi pe de altã parte ca popoarele balcanice strivite de sistemul paşalîcurilor sã vadã în victorile de rãsunet ale voievodului valah o excelentã ocazie de a da la rîndul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

Ura turcii şi apãra creştinãtatea

Haiducul care s-a remarcat într-un mod deosebit a fost sîrbul Baba Novac. Despre acest erou legendar sînt destul de puţine însemnãri, mai ales cele privitoare la începutul activitãţii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (,,Cronicarul Samoszkozy şi însemnãrile lui privitoare la români (1566-1608), Ioachim Crãciun, Cluj, 1928), Baba Novac s-a nãscut în satul Poreci, situat pe o insulã a Dunãrii, în imediata apropierea a cetãţii Semedria din Serbia, în jurul anului 1520. Unele surse îi dau o descendenţã valahã, mama sa fiind creditatã ca o descendentã a Basarabilor, iar tatãl sãu fiind sîrb. În satul Poreci Novac cunoaşte de mic copil umilinţele, cruzimea şi nedreptatea unor stãpînitori strãini. Se pare cã a învãţat puţinã carte în chiliile mãnãstirilor din apropiere, deoarece ştia sã citeascã şi sã scrie în slavonã. Tînãrul Novac devine astfel şi un luptãtor spiritual, un adevãrat apãrãtor al dreptei credinţe ortodoxe în faţa turcilor. Faptul cã a avut o motivaţie religioasã rezultã şi din faptul cã l-a avut alãturi de-alungul întregii sale vieţi, pe preotul Sasca, cu care de altfel a împãrţit tragicul sãu destin.

Bãtrîn dar ,,verde”

Baba Novac s-a iniţiat în arta mînuirii armelor de mic copil, în anturajul unui rãzboinic sîrb, capetenie a unui grup de rãzvrãtiţi locali. Pe lîngã abilitatea sa în luptã, izvoarele vremii noteazã cã Baba Novac era un munte de om, de o staturã impozantã, care se folosea de forţa sa fizicã neobişnuitã pentru a bãga spaima în duşmani pe cîmpul de luptã. Forţa sa herculeanã, alãturi de vitalitatea sa neobişnuitã explica faptul cã la vîrsta de 80 de ani încã se afla în şeaua calului şi participa activ în luptã înarmat cu sabie şi secure. Mintea sa era întodeauna limpede, în ciuda anilor înaintaţi, Baba Novac fiind cãpitan al unui grup ce însuma 5 000-8 000 haiduci. În armata voievodului Mihai, avea rangul de general alãturi de fraţii Preda şi Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta şi banul Udrea.

Cãlit pe muntele României din Bosnia

Din cauza sãrãciei şi a dãrilor pe care nu le putea plãti, precum şi datoritã faptului cã a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetãţii Semendria fãrã a fi plãtit, Novac se gîndeşte sã plece în pribãgie. Cronicile spun cã sîrbul era un bãrbat care nu ,,scotea cãciula în faţa nimãnui”. Se spune cã autoritãţile turceşti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins şi l-au bãtut crunt pînã cînd Novac, într-un acces de disperare, s-a ridicat şi s-a repezit asupra torţionarilor sãi pe care i-a învins fãrã drept de apel. Pe cãpetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pãmînt pînã cînd i-a sfãrîmat oasele. Dupã o asemenea faptã tînãrul Novac se refugiazã pe Valea Timocului unde organizeazã o bandã de haiduci alcatuitã din românii timoceni, sîrbi şi bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptãtori dornici de rãzbunare, Baba Novac zdrobeşte pe turci la Cladova, cetatea timoceanã Florentin şi la Vidin. O mare parte a activitãţii sale o desfãşoarã în vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al României (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Haşdeu susţine cã ,,pe blestematul munte România, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, cãtre care adaugîndu-se alţi vreo 20 sau 30 din viaţa sa de la Poreci, rezultã cã Baba Novac era octogenar, cînd victoriile lui Mihai Viteazul, au deşteptat speranţa în sufletul sãu, chemîndu-l din codrii Bosniei spre un alt cîmp de luptã, într-o altã Românie”.

Începutul unei frumoase prietenii

În aceeaşi perioadã în care s-a remarcat Baba Novac în Balcani îşi desfãşura activitatea un alt cãpitan de haiduci. Originar din Dalmaţia, rãguzan dupã neam, haiducul Deli Marcu conducea la rîndu-i un grup de 1.500 de luptãtori. Între cei doi eroi se va lega o strînsã prietenie şi vor lupta împreunã pe multe cîmpuri de bãtalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea cã domnitorul Valahiei, Mihai, a întors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi rãzboinici. Prima întîlnire dintre cei trei are loc undeva în zona Vîrşetului unde Mihai Viteazul însoţit de cãpitanii Gheţea, Rãcea, Vasile Mîrza, Simion şi Pãtru din Copãceni, este întîmpinat cu bucurie de cãpeteniile sîrbeşti banul Sava, cãpitanul Dochian, cneazul Duşan şi haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse dîrzenia rãsculaţilor sîrbi. Dupã echipamentul de luptã, calitatea armelor şi experienţa de luptã, domnul român îşi dãduse seama cã sîrbii sînt soldaţi excelenţi. ,,Ne sînt fraţi şi pot aparã ţara din coastã, pot scufunda corãbiile turceşti care vin pe Dunare, pot hãrţui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul cãpitanului Vasile Mîrza.

Victorii de unul singur

La sfîrşitul adunãrii voievodul Mihai a primit jurãmîntul de credinţã din partea tuturor conducãtorilor rãscoalei antiotomane a sîrbilor. Jurãmîntul este întãrit de episcopul Teoharie al Vîrşetului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Bãtrînul sîrb l-a iubit şi preţuit toatã viaţa pe ilustrul conducãtor român. La un moment dat, garda personalã a Viteazului era alcãtuitã din haiducii sîrbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de vîrsta sa, haiducul octogenar mãrturisind de nenumãrate ori cã şi-ar fi dorit sã-l fi întîlnit pe Mihai cînd era mai tînãr. În toate marile bãtãlii ale Viteazului, braţul lui Baba Novac era în toiul luptei. Niciodatã nu s-a lasat impresionat de superioritatea numericã a duşmanului. Atacã cetatea Plevnei alãturi de doar 1200 haiduci. Cu aceastã ocazie reuşeşte sã ia mulţi prizonieri, printre care soţia şi cei doi copii al bogatului paşã Mohamed Mihailoglu. ,,Ţinutã cu omenie şi nesiluitã de haiduci”, cum spune cronicarul Balthasar Walther, turcoaica şi copii sãi sînt rãscumparaţi de otomani contra sumei de 500.000 galbeni. În primavara anului 1595, în fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunãrea şi mãrşãluieste pînã în Munţii Sarplanina, unde aşteaptã oastea condusã de Hasan Paşa, care traversa munţii pentru a face joncţiunea cu armata sultanului lîngã Sofia. Într-o ambuscadã, Baba Novac atacã şi distruge întreaga armatã turcescã luîndu-i acesteia toţi caii, cãmilele, tunurile şi o mare sumã de bani. În plus, majoritatea turcilor sînt ucişi în munţi.

Generalul care a decis victoria de la Şelimbãr

Şi episodul victoriei de la Şelimbãr se leagã de Baba Novac. Haiducul sîrb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory şi atacã prin surprindere. A fost momentul hotãrîtor al bãtãliei. Aflat în linia întîi, s-a bãtut şi a învins toţi cãpitanii de oaste ai armatei ungurilor. Ştefan Lazãr, Peter Huszar, Ştefan Csaki, Moise Szekely şi Gaşpar Kornis sînt umiliţi de bãtranul de peste 80 de ani. Armurile învinşilor sînt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. În anul 1600, timis de Mihai în Banat, Baba iese victorios într-o serie de lupte. Ajuns în Moldova, în urmarirea lui Ieremia Movilã, ocupã aceastã provincie româneascã şi cucereşte Iaşul. Luptã neobosit pînã în Hotin şi Cameniţa. La Nãieni, lîngã Ploieşti, se luptã cu polonezii. Luptele de la Sãrata şi Bucov îl au din nou în prim plan.

Rãzbunarea lui Csaki

În timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, alungat de la domnia celor trei ţãri româneşti, în ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregãtesc o rãscoalã. Astfel, conducãtorul nemeşilor maghiari, cãpitanul Ştefan Csaki, duşman personal al lui Baba Novac încã de la Şelimbãr, trimite un corp de oaste sã atace prin surpindere tabãra haiducului de la Lipov, în Banat. În acestã mişcare, Csaki urmãreşte sã se rãzbune personal pe bãtrînul sîrb pentru înfrîngerea de la Şelimbãr în timp ce nobilimea ungureascã urmãreşte sã-l lipseascã pe Mihai de cel mai capabil general al sãu. Baba Novac este prins şi în urma unui simulacru de proces, împreunã cu preotul Sasca, sînt invinuiţi de colaborare cu turcii şi condamnaţi la moarte. Sadismul nobililor unguri iese încã odatã la ivealã pe data de 5 februarie 1601, cînd Baba Novac şi prietenul sãu de o viaţã, preotul Sasca, sînt aduşi în piaţa din mijlocul cetãţii Clujului, actuala Piaţã a Unirii din Cluj Napoca. Cãlãii primesc ordinul de a face supliciul bãtrînului haiduc cît mai îndelungat şi dureros, pentru ca nemeşii sã se poatã delecta mai mult timp cu chinurile luptãtorului pe care l-au urît cu o demenţã neomeneascã.

Schingiuit şi tras în ţeapã

Cronicile spun cã la ora 10 dimineaţa, Baba Novac este adus în lanţuri pe platfoma de execuţie. Cãlãii au început cumplita execuţie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat apoi de douã grinzi şi spînzurat deasupra unui rug, cãlãii aruncînd din cînd în cînd cu apã peste el pentru a-i prelungi chinurile. Baba Novac nu scoate niciun ţipãt sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cît şi de bravura cu care înfrunta chinurile cumplite bãtranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoni consemneazã cã supliciul şi moartea lui Baba Novac au durat o ora şi jumãtat. Sadismul nobililor maghiari nu se opreşte aici. Csaki ordonã tragerea în ţeapã a trupurilor lipsite de viaţã ale celor doi dupã care, aceiaşi nobili se pun pe un ospãţ urmat de o beţie. A doua zi compun o poezie intitulatã ,,Cînd a rãbdat Baba de frig în gerul iernii”, în care comenteazã batjocoritor modul în care corbii au mîncat din cadavrul lui Novac.

Pomenit de Mihai dar şi de turci

Cronica adminstrativã a oraşului Cluj, consemneaza la rîndu-i cã ,,am dat ţiganilor pentru cã au schingiuit, au torturat, au fript şi au tras în ţeapã pe Baba Novac şi pe preot, celor doi cãlãi, 3 florini. Am plãtit lui Luca Aksi pentru cã a cioplit ţeapa pentru Baba Novac, 20 de florini”. Dupã victoria de la Gurãslãu, Mihai Viteazul este din nou stãpîn pe Transilvania şi Ţara Româneascã şi poposeşte la Cluj la începutul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovaţi de moartea lui Novac reuşind sã fugã la timp, iar ceilalţi devin linguşitori şi se înghesuie sã jure credinţã noului stãpîn al Transilvaniei. Mihai oficiazã o comemorare solemnã, urmatã de o pomanã în amintirea eroului sîrb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreazã toate steagurile cîştigate în luptã de Baba Novac. Vestea morţii sale îngrozitoare i-a impresionat pînã şi pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind într-o notã personalã cã sfîrşitul unui astfel de razboinic trebuia sã fie pe cîmpul de luptã, nu schingiuit de alţi ghiauri laşi.

sursa: monitorfg.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *