Modul corect de așezare a hârtiei igienice la toaletă
În fiecare locuință sau în orice familie poate să apară această dispută care vizează modul corect de așezare a hârtiei igienice la toaletă! Unii spun că ar trebui să o punem cu partea care se trage în față, alții în spate.
Oare cum o fi corect?
Seth Wheeler, inventatorul hârtiei igienice, în momentul în care și-a prezentat marea sa invenție în fața tuturor, a pus hârtia igienică cu partea pe care o tragem spre față și a susținut că acest mod este cel mai comod!
Să nu uităm și faptul că hârtia igienică modernă a fost descoperită de fratii Scott. În momentul în care își puneau cap la cap planul lor, absolut nimeni nu știa care va fi rezultatul lor.
Însă o dată ce a fost prezentată, oamenii bogați au procurat-o cu mare succes și hârtia igienică a devenit tot mai folosită! Iar în prezent, este folosită în orice locuință!
Aceștia, auvenit cu o noutate pentru populație, un cilindru care poate fi utilizat pentru înfășurarea hârtiei igienice. Acesta, pe atunci nu avea o gaură în centru, însă ea a apărut cu trecerea anilor.
Cei mai mari consumatori în domeniul hârtiei igienice sunt chiar americanii! Aceștia consumă anual câte circa 22 de kilograme, în medie, pe cap de locuitor!
sursa și foto: sanatatea.org