O ”bătălie” puțin mediatizată a marilor puteri: subiectul împărțirii Lunii

Acest fapt este mai puţin cunoscut, dar este confirmat de protocoalele conferinţei de la Potsdam a coaliţiei antihitleriste, care a avut loc în august 1945: Stalin, în discuția cu preşedintele Truman a abordat subiectul împărțirii Lunii. Din memoriile lăsate de către preşedintele american reiese că la început el a crezut că este o eroare de traducere și a fost nevoit să concretizeze. La acea vreme împărțirea Lunii într-adevăr părea irelevantă – Europa şi Rusia se aflau în ruine, iar de satelitul Pământului se interesau puţini oameni, relatează smi2.ru.

Trebuie subliniată insistenţa cu care Stalin, un om cu mintea practică, propunea să fie examinată această problemă. „Am în vedere anume Luna. Şi țineți cont, domnule preşedinte, Uniunea Sovietică are destule capacități și mijloace tehnice, pentru a dovedi prioritatea noastră la modul cel mai serios”, – a declarat el în cadrul discuţiei.

Se știe că înainte de călătoria sa la Potsdam, Stalin l-a invitat special pe bine-cunoscutul prezicător Wolf Messing, care a prezis cu doi ani înainte data exactă a sfârşitului războiului cu Germania. Dîndu-şi seama că la Conferinţa de la Potsdam, vor fi puse bazele pentru viitoarea cooperare pașnică, Stalin a încercat cu ajutorul lui să vadă priorităţile de dezvoltare a omenirii şi problema cu privire la Lună nu a apărut întâmplător.

Și doar cercetările recente efectuate de oamenii de știinta care studiază solul lunar, adus de expediţiile americane „Apollo” şi staţiile automate sovietice, ridica vălul de mister al unui astfel de interes ciudat a lui Stalin față de soarta unui satelit. S-a stabilit că solul lunar are un conţinut semnificativ de heliu-3 – principala materie primă pentru reacţia termonucleară controlată, care poate oferi o abundență de resurse energetice Pămîntului timp de milenii. Dar, în scoarța Pământului acest element nu se găsește și cea mai apropiată sursă este vecina noastră cosmică.

Mai multe agenţii spaţiale, în special în China, Rusia şi India, au menţionat heliul-3 ca un potenţial interes pentru proiectele lor lunare. Stalin, se pare, că a avut informaţii precise despre viitor, în care problema împărțirii Lunii va avea un interes destul de practic si chiar o semnificaţie vitală pentru popoarele de pe Pământ. Deocamdată soluționarea problemei este împiedicată de lipsa unui reactor termonuclear industrial, dar prototipul său începe să fie construit la Cadarache, Franţa. Primele rezultate sînt aşteptate pînă în 2018, dar înlocuirea tritiului scump cu elementul heliu-3 (chiar şi livrare din cosmos), care este mult mai ieftin și nu este radioactiv, desigur, este justificată.

Sursa: moldovenii.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *