Opt simțuri umane mai puțin cunoscute

foto: Listverse

Toată lumea este conștientă, în general, de cele 5 simțuri cu care organismul uman a fost înzestrat. Unii plusează, spunând că omul ar avea 21 de simțuri!

Așa că aceia care cred că au chiar și un ”al șaselea simț” nu sunt departe de adevăr, chiar dacă asta nu înseamnă că ”pot vedea viitorul”. Atunci când vorbim despre cele 5 simțuri fundamentale, ne gândim evident la auz, miros, văz, pipăit și gust.

Numai că, dincolo de acestea, lumea ar fi surprinsă să afle că avem și alte câteva simțuri pe care le-am putea numi extinse. De ele aflăm doar atunci când devenim conștienți că le folosim zilnic fără ca măcar să ne gândim la ele. Și multe dintre aceste simțuri umane sunt extrem de importante pentru funcționarea organismului.

Să nu uităm că simțim lumea înconjurătoare datorită unei multitudini de senzori răspândiți în organism, senzori care transmit creierului semnalele care apoi ne coordonează acțiunile. Un sistem extrem de complex și de rapid în același timp. În rândurile care urmează, vom prezenta câteva dintre aceste simțuri extinse.

Simțul preaplinului

Atunci când mâncăm sau bem peste măsură, organismul ne înștiințează aproape imediat. Este ca și cum s-ar aprinde un bec portocaliu de semnalizare, de avarie. Cum este posibil acest lucru? Este vorba de un simț separat pe care îl avem, simțul preaplinului, posibil datorită existenței unui set de receptori senzoriali care ne transmit că trebuie să ne oprim din mâncat. Unii din acești senzori sunt un fel de receptori de volum, care ne avertizează atunci când stomacul devine plin. Procesul este, în mare, acesta: mâncarea intră în stomac, stomacul se dilată și atunci se activează receptorii de volum; aceștia trimit mesaje către nervul vag medulla oblongata și apoi semnalele se întorc în stomac prin nervul vag. Rezultatul? Ne ridicăm de la masă și spunem că nu mai putem mânca nimic. Dacă acest simț n-ar exista, am fi în situația personajului unui film mai vechi care nu se putea opri din ingurgitare și al cărui stomac, supradilatat, explodează.

Simțul termic

Poate părea un simț obișnuit, care trimite la unul din cele cinci de bază, dar, surprinzător, simțul care percepe temperatura nu e o parte din simțul pipăitului, ci un simț separat pe care îl avem. Receptorii termici din organism detectează atât fierbințeala cât și răceala, permițând organismului să se ajusteze în funcție de temperatura mediului în care suntem. Semnalele termo-receptorilor sunt transmise prin trunchiul nervos din șira spinării pentru a ajunge la talamus, de unde ajunge la noi, pentru a fi informați de starea lucrurilor.

Simțul nivelului de oxigen

Poate nu știți, dar niște senzori din organismul nostru stau cu ochii pe sângele din arterele noastre, monitorizand nivelul de oxigen, dar și cantitatea de bioxid de carbon sau nivelul ph-ului. Aceștia sunt ”chemoreceptorii periferici”, adică niște extensii senzoriale ale sistemului nervos periferic plasați în vasele de sânge, rolul lor fiind de a detecta schimbările în concentrațiile chimice. Cum se traduce acest simț? Receptorii alertează organismul atunci când nivelul de bioxid de carbon devine prea ridicat, făcându-ne să ajustăm expirația la un ritm corect. În plus, organismul are receptori care ne spun cât de plini cu oxigen sunt plămânii, în așa fel încât creierul să poată ști când să oprească respirația și când s-o reia. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Simțul busolei

Poate părea surprinzător dar, potențial, organismul nostru poate ști direcția în care mergem, și asta tocmai bazându-se pe simțul care detectează câmpul magnetic al Pământului. Și, deși mai rămân câteva lucruri neclare, cum ar fi cât de capabili suntem să folosim acest simț în mod adecvat, el ne-ar fi foarte util în situații de orientare, asta dacă am ști să-l stăpânim. Unele persoane au un extraordinar simț al orientării, ceea ce înseamnă că ele au posibilitatea de a controla receptorii magnetici la un nivel mult mai avansat în comparație cu media umană. Aceste persoane pot spune în mod instantaneu în ce direcție stau cu fața, spre nord sau spre sud, fără să aibă nevoie de o busolă. Nu ar fi de mirare, chiar dacă la omul civilizat acest simț s-a atrofiat, în vreme ce la alte viețuitoare precum albinele, păsările sau chiar vacile, el este înca prezent.

Simțul echilibrului

Cunoscut și sub numele de simțul vestibular sau al ”balanței”, el sună ciudat, trimițându-ne cu gândul la un film care îl are ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Multă lume a devenit conștientă de acest simț vestibular, al echilibrului, mai ales atunci când el este afectat de ingurgitarea unor mari cantități de alcool. Atunci spunem că ne-am pierdut simțul echilibrului, acel simț care este controlat de urechea noastră internă. Interesant este faptul că, deși urechea interioară este parte și a sistemului implicat în simțul auzului, simțul echilibrului este unul separat, din categoria simțurilor extinse.

Simțul durerii

Unii sugerează că acest simț ar fi același lucru cu cel al pipăitului. Numai că, deși cele două pot fi de obicei combinate, durerea este o senzație cu totul diferită. Mai mult decât atât, unii cercetatori cred că durerea ar trebui ”spartă” în trei simțuri separate, asta pentru că fiecare s-ar referi la trei tipuri distincte: durerea localizată la nivelul pielii, durerea de la nivelul oaselor și durerea organelor interne. În vreme ce acestea ar fi mai degrabă subcategorii decât simțuri separate, ideea este că există mai multe senzații de durere pe care trebuie să le avem în vedere. Asta deoarece, dacă nu simți durerea, sunt riscuri mari prin ignorarea tratării problemelor de sănătate. Pentru că durerea este un semnal care ne avertizează că organismul nostru este în pericol.

Simțul cronologic

Este simțul scurgerii timpului. Majoritatea oamenilor au o relativă buna percepție a timpului, tinerii mai ales fiind foarte exacți în acest sens. O parte a acestui simț este guvernată de nucleul chiasmatic, adică acela care controlează ritmul nostru circadian. Numai că deși abilitatea de a percepe trecerea timpului este, în mare, foarte utilă, ea poate fi înșelată de multe ori, ca de altfel majoritatea simțurilor. Fiecare om a trăit senzația că unele zile trec mai repede și altele mai încet.

Simțul spațiului

În membre există receptori care transmit informații legate de unghiul încheieturilor, lungimea sau tensiunea mușchilor, toți integrați într-un sistem coerent care ne informează permanent despre poziția membrelor noastre în spațiu. Asta testează poliția atunci când oprește șoferii pentru a le face un test de ebrietate, punându-i să-și atingă vârful nasului cu vârful degetului. În condiții normale, considerăm acest simț garantat, dar uneori el ne părăsește.

Sunt cazuri, e drept rare și destul de misterioase pentru medici, când unii oameni își pierd simțul spațial. Atunci când se întamplă asta, a deschide o ușă, a ridica o cană sau a folosi un creion, devine o sarcină extrem de dificilă. Asemenea oameni trebuie să-și urmărească foarte atent fiecare mișcare a mâinilor pentru a putea să le folosească cu succes.

sursa: eugencpopa.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *