Problema de clasa a II-a pe care majoritatea adulților nu o pot rezolva

foto: Alpha Omega Publications
Mai tot timpul în manualele de matematică şi în culegerile de exerciţii dedicate elevilor din ciclul primar se găsesc probleme aparent dificile. Vă prezentăm o problemă de clasa a II-a care a dat bătăi de cap și elevilor dar și părinților acestora:
„Ionuţ şi Eva primesc fiecare o sumă de bani de la bunicul lor. Eva rămâne cu 5 lei, după ce cumpără 5 garoafe şi 5 trandafiri, iar Ionuţ rămâne cu 10 lei, după ce cumpără baloane pentru petrecerea organizată de ziua surorii lui mai mici, Ana.
Câţi lei a dat bunicul copiilor, dacă preţul unei garoafe este egal cu o doime din preţul unui trandafir sau cu un sfert din preţul unui set de 3 baloane, Ionuţ a cheltuit o sumă egală cu dublul sumei care i-a rămas, iar acasă copiii decorează curtea, punând alături fiecare floare cu un set de 3 baloane umflate şi nu rămâne niciun balon nefolosit?”
Odată cu introducerea clasei pregătitoare în învăţământul românesc, în programa elevilor de clasa a II-a şi-au făcut loc, pe lângă înmulţiri şi împărţiri, şi fracţiile. În plus, din anul şcolar 2014-2015, elevii de clasa a II-a lucrează cu numere de la 0 la 1000, nu de la 0 la 100, cum se întâmpla înainte de anul şcolar menţionat.
Dacă puteţi oferi rezolvarea exerciţiului de mai sus, vă îndemnăm să o faceţi, la rubrica de comentarii.
Rezolvare:
– 1 trandafir costă cât 2 garoafe,
– 1 set de baloane costă cât 4 garoafe,
– Ionuţ a cumpărat 10 seturi de baloane (sunt zece flori).
Se poate afla suma cheltuită de Ionuţ, dublul sumei rămase: 2×10=20 lei. Apoi, împărţind suma cheltuită de el la numărul seturilor cumpărate, aflăm cât a costat un set de baloane: 20:10=2 lei.
Prin deducţie, ei nu ştiu împărţirea cu virgulă, se poate afla cât costă o garoafă: dacă 4 garoafe (un set de baloane) costă 2 lei înseamnă că o singură garoafă costă 50 de bani. De aici aflăm şi cât costă un trandafir, 1 leu.
Deci Eva a primit de la bunicul său 2 lei si 50 de bani (garoafele)+ 5 lei (trandafirii) + 5 lei restul, adică 12 lei şi 50 de bani.
Ionuţ a primit 20 lei (baloanele) + 10 lei (restul), adică 30 de lei.
sursa: greatnews.ro