Purificarea sângelui, curăţarea venelor și arterelor pritr-o procedură naturală, eficientă

foto: Smithsonian Magazine

Un tratament natural eficient al bolilor legate de circulaţia sângelui este bine să se desfăşoare pe parcursul a mai multe etape.

După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie, pentru a începe un astfel de tratament este nevoie, mai întâi, de o curăţare a sângelui de toxine, prin dietă şi remedii naturale, apoi de curăţarea venelor şi arterelor de depuneri.

După aceste etape, care constituie tratamentul de fond, se poate trece la tratamentul propriu-zis al bolii.

Pentru purificarea sângelui, dl prof. Milică recomandă ca, în fiecare zi, să se consume leurdă propaspătă, sub formă de salată, timp de 2‑3 săptămîni, iar una din mesele de peste zi să fie numai o salată de crudităţi. Dimineaţa şi seara, înainte de masă, se iau cîte 30 de picături de tinctură de nuci verzi, de 2 ori pe zi, în câte un pahar cu apă sau ceai. Se beau ceaiuri de păpădie.

Foarte utilă este cura de primăvară cu urzici. După ce am obţinut un sânge mai curat şi respectăm o dietă cu puţine grăsimi animale şi mai multe legume şi fructe, putem începe o a doua cură, pentru curăţarea vaselor sanguine – vene şi artere.

Pentru aceasta, se amestecă următoarele: un pahar de seminţe de mărar, 2 linguri de rădăcină de valeriană, uscată şi mărunţită şi 2 pahare de miere de albine naturală, polifloră. Se pun toate într‑un vas închis ermetic şi peste ele se toarnă pînă la 2 litri de apă clocotită.

Se păstrează la căldură, timp de 24 de ore, apoi se strecoară. Se ia câte o lingură din 30 în 30 de minute, pe parcursul zilei, până la terminarea lichidului.Se mai poate utiliza un amestec din sunătoare, muşeţel, siminoc şi muguri de mesteacăn, în părţi egale. O lingură de amestec se infuzează timp de 20 de minute în 0,5 l de apă clocotită. Se beau dimineaţa, pe stomacul gol, 250 ml de ceai, îndulcit cu miere, iar 250 ml seara, la culcare.

Procedura se repetă 21 de zile.

Într‑un litru de vin alb natural se pun la macerat 4‑5 cepe roşii (500 g) tocate mărunt. Separat, se fierb la foc mic, într‑un litru de vin alb, 250 g rădăcină de pătrunjel şi 2 legături de frunze de pătrunjel, până lichidul scade la 500 ml.

Se strecoară ambele preparate şi se amestecă. Se adaugă 150-200 g de miere. Se astupă recipientul şi se lasă la macerat 7 zile, agitându‑se de câteva ori pe zi. După o săptămînă, se strecoară din nou. Se pastrează la rece. Se consumă câte o lingură, de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.

sursa: farmaciaverde.wordpress.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *