Raport îngrijorător susţinut de un fost şef al Armatei Australiene: ”Încălzirea globală accelerată ar putea DEVASTA omenirea până în 2050. Ce se mai poate face”

20 de zile de căldură letală pe an, ecosisteme prăbuşite şi mai mult de un miliard de oameni strămutaţi. Acestea ar putea fi scenariile care vor devasta societăţi până în anul 2050, dacă nu se vor lua măsuri concrete şi rapide pentru a opri încălzirea globală, potrivit unui raport susţinut de un fost şef al Armatei Australiene.

Lucrarea, realizată de Centrul Naţional pentru Restaurarea Climei, nu este un studiu ştiinţific, ci o încercare de a modela scenarii în ceea ce priveşte viitorul planetei în funcţie de cercetările deja făcute. Totodată, prezintă un viitor „întunecat” în care mai mult de un miliard de oameni ar putea fi strămutaţi, producţia de alimente scade semnificativ, iar unele dintre cele mai populate oraşe ale planetei vor fi parţial abandonate, scrie CNN, citat de gandul.info.

Chris Barrie, un amiral pensionat şi fostul lider al Forţelor de Apărare a Australiei spune că „după războiul nuclear, încălzirea globală produsă din cauza oamenilor este cea mai mare ameninţare la adresa vieţii pe planetă”.

Care este impactul creşterii cu 1.5 grade Celsius a temperaturii globale

„Un viitor apocaliptic nu este inevitabil, dar fără măsuri drastice rapide, perspectivele noastre nu arată prea bine”, adaugă amiralul pensionat.

Andrew King, lector la Universitatea din Melbourne, spune că evenimentele enunţate de acesta sunt plauzibile, deşi este puţin probabil ca civilizaţia umană să dispară în 2050: „Fără îndoială, încălzirea globală este o ameninţare serioasă pentru civilizaţia umană”. Deşi King se aşteaptă ca problemele menţionate în raport să existe până în 2050, el nu este sigur de cât de răspândite vor fi.

Viitorul care ne aşteaptă este unul dominat de catastrofe globale, potrivit raportului. Ian Dunlop şi David Spratt, cercetători în schimbări climatice, avertizează că încălzirea globală este o „ameninţare existenţială la adresa umanităţii pe termen scurt şi mediu”.

Cei doi au ajuns la concluzia că creşterea temperaturilor globale cu 3 grade Celsius până în 2050 înseamnă că 55% din populaţia lumii, de pe 35% din teritoriul planetei, vor trece prin 20 de zile căldură letală pe an, „dincolo de potenţialul de supravieţuire al umanităţii”.

Într-un astfel de scenariu, multe ecosisteme, inclusiv cele din zona arctică, pădurea amazoniană tropicală şi recifurile de corali vor dispărea. Cele mai afectate regiuni vor fi: Africa de vest, America de Sud tropicală, Orientul Mijlociu şi Asia de sud-est, unde ar putea fi mai mult de 100 de zile pe an de căldură mortală, ceea ce ar duce la strămutarea a peste 1 miliard de oameni.

Producţia de alimente ar fi şi ea afectată din cauza scăderii catastrofale a populaţiilor de insecte, căldurii prea puternice pentru ca oamenii să supravieţuiască în mai multe regiuni cheie, precum şi din cauza deficitului masiv de apă potabilă. Producţia scăzută de alimente va afecta şi preţurile care ar creşte exponenţial, spun autorii lucrării.

Creşterea nivelului oceanelor şi mărilor va face ca mulţi locuitori din Mumbai, Jakarta, Hong Kong, Ho Chi Min City, Shanghai, Bangkok, Guangzhou şi Manilla să părăsească aceste oraşe. Aproape 15 milioane de locuitori din Bangladesh ar urma să-şi părăsească şi ei ţara.

Un potenţial dezastru

Acest raport nu este primul strigăt de disperare al cercetătorilor de a atrage atenţia asupra prtoblemelor sociale care ar putea rezulta din încălzirea globală. Un articol al ONU a avertizat, în martie 2019, că perioada în care umanitatea mai poate să acţioneze pentru a schimba lucrurile se apropie de final.

ONU mai susţine că într-un scenariu în care umanitatea continuă fără să facă nimic, milioane de oameni vor muri prematur din cauza poluării aerului şi vor avea loc extincţii în masă ale anumitor specii. Totodată, poluarea apelor va face ca infecţiile cu microbi rezistenţi la antibiotice să fie una dintre cauzele majore ale mortalităţii până în 2050.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *