Rețetă din 3 ingrediente, soluția simplă pentru oxigenarea și curățarea corpului

Oboseala cronică, uneori nejustificată, a devenit un sindrom frecvent în societatea actuală. Soluția cea mai bună este odihna, însă nu toată lumea are timp să doarmă și să se relaxeze pe săturate, de aceea vă propunem un elixir simplu de preparat acasă, care crește rapid nivelul de energie în corp.

Creșterea energiei:  rețetă

Pe lângă faptul că vă ajută să fiți în formă pentru tot parcursul zilei, această băutură este naturală și nu conține nici un aditiv artificial care ar putea afecta starea de sănătate. Dimpotrivă, este o sursă bogată de substanțe nutritive care curăță, hidratează, oxigenează corpul și îmbunătățește starea generală de sănătate: oboseală, constipație, tulburări ale tensiunii arteriale, anxietate, lipsă de claritate mentală, stres.

Ingrediente necesare:

• 1 pahar de apă de izvor
• zeama de la ½ lămâie
• 2 linguri de miere

Prepararea acestui elixir durează 2-3 minute. Pentru ca mierea să se dizolve, iar digestia să fie la cote maxime, se recomandă ca apa să fie călduță. Stoarceți zeama de lămâie în apă, și la final adăugați mierea de albine. Amestecați bine până când aceasta din urmă se dizolvă complet. Puteți adăuga și 1 vârf de cuțit de sare de mare sau de cayenne, sau 1 lingură de oțet. Beți câte un astfel de suc natural în fiecare dimineață, pe stomacul gol, sau după masă – pentru cei care au probleme cu stomacul.

Efecte

Apa curată și zeama de lămâie proaspăt stoarsă este una din cele mai testate și recomandate băuturi energizante naturale din lume. Tot mai multe persoane se bazează pe cafea și ale energizante artificiale pentru a se trezi dimineața, și pentru a rezista pe parcursul zilei. Aceste tipuri de stimulente produc o energie dăunătoare, sub forma tulburărilor nivelului de zahăr din sânge și a stresului oxidativ. Apa cu lămâie produce o energie curată, sănătoasă, prin hidratarea și oxigenarea corpului și a minții.

După somnul de noapte, țesuturile corpului sunt deshidratate, și au nevoie de un lichid curat și pur precum apa pentru a elimina toxinele și a îmbunătăți producția de energie în celule. Cafeaua este un diuretic care curăță corpul de rezervele de apă și de minerale și electroliți esențiali, precum sodiu, potasiu, calciu și magneziu.

Ne simțim energizați de cafea datorită efectului pe care cafeina îl produce asupra glandelor suprarenale. Acest lucru este numit o energie murdară, deoarece pentru a activa formarea de energie, cafeaua produce foarte multe daune în corp. Energia curată produce energie celulară fără a implica o cantitate atât de mare de stres oxidativ.

Sucul proaspăt de lămâie oxigenează corpul și maximizează funcția enzimelor naturale ale ficatului, care asistă acest organ în procesul de eliminare a toxinelor și de lichefiere a ductului biliar congestionat.

Acidul citric al lămâiei joacă de asemenea un rol important în prevenirea formării depozitelor de calciu anormale la nivelul arterelor, care duc la apariția bolilor cardiovasculare.

Lămâia conține unul din cei mai puternici stimulenți ai sistemului imunitar: Vitamina C. Conține de asemenea cantități importante de potasiu, calciu și magneziu, bioflavonoide, antioxidanți și fitonutrienți.

Alte  beneficii  ale consumului de apă și lămâie:

  • Ameliorează simptomele de indigestie (arsuri la stomac, balonare, gaze)
  • Crește imunitatea
  • Are efecte anti-inflamatoare
  • Ajută la tratarea simptomelor de gripă, răceală, astm și alte afecțiuni respiratorii
  • Ajută la reglarea pH-ului sângelui și implicit la prevenirea bolilor
  • Curăță pielea, ajută la tratarea acneei, coșurilor, petelor de bătrânețe sau a cicatricilor (sucul de lămâie se aplică direct)
  • Previne stresul, depresia și anxietatea
  • Crește șansele de vindecare a unei boli
  • Împrospătează respirația
  • Ameliorează gingivita
  • Hidratează sistemul limfatic
  • Ajută la pierderea în greutate

Articol relatat de portalullataifas.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *