„Să mâncăm asta des, deoarece previne infarctul, stimulează rinichii și ficatul și calmează sistemul nervos”- Ovidiu Bojor, academician și fitoterapeut român

Ovidiu Bojor este un academician și fitoterapeut român, membru al Academiei de Științe Medicale. Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diplomă de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române. Ovidiu Bojor este un renumit farmacist și deopotrivă fondator al fitoterapiei moderne în România.

Dr. Ovidiu Bojor afirmă despre ceapă că are proprietăți terapeutice excelente. Întrucât conține antibiotice din plante, este folosită pentru tratarea răcelilor și combaterea bacteriilor și a altor germeni patogeni.

Ceapa are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, fluidizând sângele, pentru a împiedica formarea cheagurilor de sânge, depunerea de plăci arterosclerotice și apariția unui infarct miocardic. Potrivit studiilor, ceapa conține un compus numit alil propil disulfid, care, la fel ca insulina, ajută la reglarea nivelurilor zahărului din sânge.

Este de ajutor celor care au glicemia mare sau diabet, datorită efectelor hipoglicemiante. De asemenea, ceapa are efecte stimulente dar și calmante asupra sistemului nervos, astfel stimulând ficatul și rinichii, având o acțiune diuretică care ajută la eliminarea ureei și a clorurilor.

Ceapa este benefică în caz de: răgușeală, tuse, edeme, ascită, ciroză, pleurezie, pericardită, prostatită, adenom de prostată.

Datorită proprietăților antiseptice poate fi folosită și extern în caz de: stomatite, afte bucale, furunculoză, abcese, panarițiu, negi, pistrui, ulcerații cutanate, degerături, înțepături de insecte.
Aplicați local cepe coapte sau sub formă de suc de 3-4 ori pe zi.

Cum se prepară?

Ovidiul Bojor recomandă consumul a 1-2 cepe pe zi. Sau puteți lua tinctură de ceapă, preparată în casă: tăiați două cepe mici felii și puneți la macerat în 100 ml de alcool de 70 de grade. Lăsați 10 zile, apoi strecurați și luați câte două lingurițe pe zi, cu putință apă, înainte de masa de prânz și de cină. În caz de prostatite și diabet de tip 2 faceți cure de 10 zile, timp de șase luni.

În caz de tuse, laringită, bronșite, beți decoct din 4-6 cepe fierte într-un litru de apă, îndulcit cu miere, câte 1-2 căni pe zi. În caz de afecțiuni biliare puneți 1-2 cepe la macerat în 100 ml de ulei de măsline și luați 2-3 lingurițe pe zi.

Alte beneficii pentru sănătate

Scrieri antice atestă că ceapa a fost folosită încă din anul 4000 î.H. ca tratament pentru mai multe boli. În al Doilea Război Mondial, vaporii din pastă de ceapă au fost utilizați pentru diminuarea durerii și grăbirea vindecării rănilor.

Chiar și în prezent, ceapa oferă multiple beneficii pentru sănătate:

anemie – are un conținut ridicat de fier;
antiinflamator – agenții antiinflamatori din ceapă sunt utili pentru diminuarea simptomelor bolilor inflamatorii, cum ar fi artrita și guța;

antiseptic – luptă împotriva infecțiilor provocate de bacterii, inclusiv E. coli, salmonella și este eficientă împotriva tuberculozei și infecțiilor tractului urinar, cum ar fi cistita;

tensiune arterială – indiferent dacă este consumată crudă sau fiartă, ceapa ajută la scăderea tensiunii arteriale în mod natural. Ajută la subțierea sângelui, dizolvă cheagurile de sânge și curăță sângele de grăsimi nesănătoase;
colesterol – mâncând o jumătate de ceapă crudă în fiecare zi, valorile colesterolului rău se vor diminua, se vor estompa manifestările trombozei și vor fi prevenite accidentele cardiovasculare;

prevenirea cancerului de colon – fructo-oligo-zaharidele din ceapă stimulează înmulțirea bacteriilor bune din colon și ajută la reducerea riscului creșterii tumorilor care s-ar putea dezvolta la nivelul colonului

constipație și flatulență – pentru ameliorarea constipației cronice și flatulenței se va consuma ceapă din belșug;
diabet – cromul din compoziția cepei menține sănătatea celulelor persoanelor care suferă de diabet, contribuie la scăderea nivelului de insulină și crește toleranța la glucoză;

proprietăți diuretice și de curățare a sângelui – ceapa împiedică retenția de apă, ajută la eliminarea nisipului din urină, ameliorează guta și artrita;
tulburări ale urechii – pentru a opri tinitusul, în anumite culturi se introduce în ureche puțină vată înmuiată în suc de ceapă;
căderea părului – cercetările au demonstrat că sucul de ceapă aplicat pe scalp de două ori pe săptămâna timp de două luni duce la regenerarea părului;

rapel imunitar – ceapa intensifică circulația sanguină și stimulează transpirația. Este utilă pe vreme rece pentru îndepărtarea infecțiilor, reduce febra și transpirația manifestate în răceală și gripă;

osteoporoză – s-a descoperit recent că unul din componentul regăsit în ceapă previne fragilizarea oaselor;

probleme respiratorii – se mixează cantități egale de suc de ceapă și miere și se iau câte 3-4 lingurițe din acest amestec zi de zi pentru fluidizarea mucusului și prevenirea formării acestuia; de asemenea, ceapa este unul din cele mai bune remedii împotriva răcelilor;

libidou scăzut – ceapa este un afrodiziac puternic, după usturoi. Pentru obținerea acestui efect, soiul alb este cel mai eficient.

infecții ale tractului urinar – se fierb câteva bucăți de ceapă albă în jumătate de litru de apă până când apa se evaporă. Se strecoară prin sită, se lasă să se răcească și se bea. Proprietățile antibacteriene ajută la calmarea senzației de arsură la urinat.

sursa: frumusetesisuflet.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *