Simptomele unui consum prea mare de sare. Ai grijă, există o legătură între excesul de sare şi presiunea ridicată a sângelui!

foto: healthcentral.com

Deşi sarea este un ingredient necesar pentru sănătatea organismului, cei mai mulţi dintre noi depăşesc măsura. Majoritatea alimentelor de pe rafturile magazinelor, inclusiv cele considerate dulci, conţin sare, astfel că ajungem să consumăm exagerat de multă.

Potrivit medicilor citaţi de curejoy.com, există o legătură între excesul de sare şi presiunea ridicată a sângelui. Consumul exagerat duce la retenţia de apă, ceea ce creşte volumul sângelui. Aşa apare hipertensiunea, care vine cu o serie de efecte secundare, precum deteriorarea arterelor şi a organelor, riscul de atac de corp şi accident vascular cerebral.

Câtă sare e indicată zilnic

Cantitatea recomandată pentru un adult e de 2.300 mg pe zi. Mai bine zis, o linguriţă. Cât mâncăm în realitate? 3.400 mg pe zi. Inclusiv copiii mănâncă prea multă sare, însă, în copilărie, gusturile pentru mâncarea sănătoasă se pot forma mai uşor.

Simptomele unui consum prea mare de sare

  • Îţi e mereu sete. Acesta e primul semn că ai mâncat prea multă sare. Organismul nostru are nevoie de apă pentru a restabili nivelul optim de sodiu.
  • Ai mâinile şi picioarele umflate, te simţi balonată, urinezi mai puţin. Este semn că ai retenţie de apă.
  • Ai tensiunea ridicată. Sarea creşte volumul sângelui din organism, care pune presiune pe inimă şi pe artere.
  • Pietrele la rinichi. Consumul excesiv de sare creşte nivelul calciului în urină, ceea ce predispune la formarea de pietre.
  • Obezitatea. Studii recente au arătat că cei care îşi măresc aportul de sare ajung, de la un punct, să bea mai puţină apă. Explicaţia e aceea că, la o dietă bogată în sare, organismul încearcă să prevină pierderea apei şi deshidratarea. În aceste condiţii, rinichii caută o cale de a creşte conţinutul de apă din organism şi, făcând acest lucru, nu mai simţi nevoia de a bea apă. Mai mult, se pare că un nivel ridicat de sodiu creşte senzaţia de foame, ceea ce duce în final la îngrăşare.
  • Gastrita, ulcerul. Sarea favorizează dezvoltarea bacteriilor rele din stomac, cum ar fi H. Pylori. Prezenţa acestei bacterii nu e sinonimă cu boala, însă de multe ori dă simptome precum dureri de stomac, balonare, lipsa poftei de mâncare. Pe termen lung, pot apărea gastrita şi ulcerul.

sursa: gorj-domino.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *