Singura sursă naturală de insulină vegetală, o ”comoară” pentru diabetici, descoperită de un român

foto: ziarmedical.ro
Ovidiu Bojor e unul dintre acei oameni extraordinari pe care e un privilegiu să-i întâlnești măcar o dată în viață, fondator al Fitoterapiei moderne, în România.
Nonagenarul continuă să fie un om activ și generos cu semenii, dăruind din preaplinul lui de energie și de informații.
A mizat întotdeauna pe simplitate – ca stil de viață -, pe perseverență – ca stil de lucru – și pe deschidere totală – ca stil de comunicare.
Cu mai bine de un deceniu în urmă, când l-am întâlnit prima dată, primindu-mă pentru un interviu chiar în locuința lui din București, am fost frapată de teancul de scrisori care soseau mereu de la oameni bolnavi, din toată țara – ba chiar și din lume. Deși se apropia de 80 de ani, omul care spunea despre sine că va „rămâne veșnic tânăr”, nu concepea să-și petreacă anii senectuții „liniștit”, în reverie, ci voia să-și aline semenii. Cerea bolnavilor care îi scriau să îi trimită analizele la zi și un istoric al analizelor (după caz), să îi detalieze stări și simptome, cerea, eventual, la telefon, indicații în plus, pentru ca până la urmă să poată da sfatul pertinent, pentru un program de fito-terapie eficient. Îmi spunea atunci: „Aceasta e policlinica mea fără plată”, continuând: „Uneori, oamenii îmi trimit bani în plic, crezând că trebuie să plătească în vreun fel sfaturile mele. Li-i trimit înapoi, eventual pun în plus ceva, sfătuindu-i să-i folosească pentru a-și trata bolile”.
L-am regăsit pe Prof. dr. Ovidiu Bojor, în diferite ipostaze, de-a lungul timpului. Neobosit, scriind și lansând cărți, ținând conferințe, dând interviuri sau pur și simplu dând sfaturi celor aflați într-o suferință fizică. Și m-am bucurat să aflu că nonagenarul Ovidiu Bojor – la 1 noiembrie va împlini 94 de ani – a fost cel dintâi care a urmat propriile-i sfaturi, adunate și în volumul său, „Pledoarie pentru viața lungă”. Și la fel de preocupat să răspundă scrisorilor trimise de peste tot la „policlinica lui fără plată”.
Profil de om de știință. Profil de Om!
Profesorul Ovidiu Bojor e de o simplitate cuceritoare și de un bun-simț moștenit de la străbunii lui, dascăli ardeleni sau țărani. Iar această simplitate și acest bun-simț s-au împerecheat fericit cu cele ale oamenilor pe care i-a întâlnit în explorările sale, în numeroasele misiuni în Asia – India, Tibet, Nepal – la care a participat ca expert al Națiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industrială. Ca doctor-farmacist, a însoțit și o expediție în Himalaya – și iată cum, astfel, omul mărunțel și mereu iscoditor, și-a descoperit veleitățile de cuceritor al înălțimilor, alăturându-se alpiniștilor încercați.
A avut întotdeauna un excelent simț al observării detalilor – dublat de o curiozitate a omului de știință total – și o extraordinară capacitate de analiză a celor observate. Iar aceste calități l-au condus la o descoperire epocală: INSULINA VEGETALĂ.

foto: Mandi 2 Mall
Tărtăcuța amară, legumă cunoscută și sub denumirea de karela, pepenele amar sau goya este una dintre cele mai amare legume din întreaga lume. Deși mai puțin cunoscută la noi, această legumă este considerată de cercetători o adevărată minune a naturii datorită proprietăților sale curative rar întâlnite.
Tărtăcuța amară reprezintă unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente tratamente naturiste împotriva diabetului, dar și a altor afecțiuni.
La prima vedere, leguma arată ca un castravete, dar cu umflături. Înflorește în climat umed și cald astfel încât se găsește de obicei în America de Sud și în țările din Asia.
În ciuda gustului său amar, aproape insuportabil, karela conține multe substanțe nutritive de excepție. Această comoară naturală, mai ales pentru diabetici, are în structura sa 17 aminoacizi, din care 16 sunt identici cu aminoacizii insulinei bovine. Spre deosebire de insulina extrasă din microorganisme modificate genetic, cea vegetală are marele avantaj de a fi lipsită de reacții adverse și contraindicații. Principalele proprietăți ale acestei legume sunt: hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, reminalizantă, vitaminizantă, antibiotică, antitumorală, antivirală, stimulantă pentru sistemul imunitar, antiparazitară.
Descoperirile știintifice care au analizat compoziția tărtăcuței amare au confirmat o listă impresionantă de vitamine și minerale, dintre care amintim vitaminele B1, B6, B9, B12, C, E, K sau A și minerale precum calciul, potasiul, sodiul și fierul. Este o sursă excelentă de magneziu, mangan, fibre dietetice, acid folic, zinc și fosfor. Conține de două ori mai mult betacaroten decât broccoli, este bogată în fier, conține de două ori mai mult potasiu decât o banană și de două ori mai mult calciu decât spanacul.
Utilizată în mod tradițional și în tratarea stăărilor de iritare și de inflamare a organismului, tărtăcuța amară are certe proprietăți calmante și antiinflamatorii și merită introdusă în dietele de detoxifiere a organismului.
În ce privește proprietățile terapeutice ale tărtăcuței amare, în special persoanele care suferă de diabet zaharat ar putea beneficia din plin de consumul moderat de karela. Iată care sunt beneficiile consumului de tărtăcuță amară.
1. Este singura sursă naturală de insulină vegetală, fiind o comoară pentru diabetici
Grație unor substanțe pe care le conține, despre care nu se știe exact cum acționează, tărtăcuța amară are proprietatea de a echilibra nivelul zahărului din sânge, coborând către normal valorile sale prea ridicate. Această legumă conține în special polipeptide P, o insulină vegetală care reduce nivelul de zahăr din sânge. Tărtăcuța amară determină creşterea producţiei de celule beta din pancreas, ceea ce duce la o îmbunătăţire în producerea de insulină din organism.
Chiar mai mult, aceasta conține o fito unic constitutivă, care s-a confirmat că are charantin, care crește sinteza glicogenului și preia glucoza în interiorul celulelor musculare hepatice și țesutul adipos. Toate acestea fac din tărtăcuța amară unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru diabetul zaharat. Consumați cel puțin o lingură de suc de tărtăcuță amară în fiecare dimineață, pe stomacul gol. După ce ați luat pentru câteva săptămâni, veți observa o îmbunătățire a nivelului de zahăr din sânge.
Salata nepaleză cu castravete amar
Salata nepaleză cu castravete amar – Ingrediente: 200 g cartofi, 100 g castraveți, o jumătate de castravete amar, 50 g semințe de susan, sucul de la o lămâie, 100 g coriandru (semințe), câteva frunze de coriandru, 150 ml apă, 4 ardei verzi, 3 cești cu ulei de muștar, o ceașcă cu semințe de chimen, doi-trei gogoșari uscați, sare.
Salata nepaleză cu castravete amar – Preparare: Cartofii se coc în coajă, se curăță și se taie rondele. Castravetele se curăță de coajă și se taie cubulețe sau felii subțiri. Se amestecă cu sarea, semințele de susan prăjite, sucul de lămâie, 50 g de coriandru (semințe).
Castravetele amar se curăță de coajă și se stoarce, iar zeama se amestecă cu sucul de lămâie și cu apa, pentru a se obține un dresing.
Se încălzește uleiul de muștar și se călesc în el gogoșarii împreună cu semințele de chimen. Se adaugă ardeii tăiați, se călesc, după care se amestecă cu cartofii.
Salata se garnisește cu coriandru (restul de 50 g de semințe și frunzele).
Notă: Semințele de castravete amar nu se aruncă, ci se macină și se adaugă și ele în salată, deoarece este știut că au beneficii extraordinare pentru sănătate.
2. Previne apariția cancerului și stopează evoluția lui
Cercetătorii de la University of Colorado Cancer Center au descoperit că sucul de pepene amar poate stopa dezvoltarea celulelor canceroase din pancreas. Explicația ar fi aceea că leguma oprește furnizarea de glucoză către celulele canceroase, iar acest fenomen este foarte important, deoarece aceste celule au nevoie de glucoză pentru a se dezvolta.
3. Protejează inima
Datorită conținutului bogat în beta-caroten, care este de două ori mai mare decât cel conținut de broccoli, tărtăcuța amară ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare.
4. Are acțiune antibacteriană
Tărtăcuța amară conține numeroși compuși biochimici cu activitate antibacteriană și antivirală. Extractul din frunze de karela s-au dovedit a fi benefic în tratarea multor tipuri de bacterii, precum E.coli, Stafilococi, Streptococi și Salmonellla. Extractul de tărtăcuță amară are efect de trei ori mai puternic contra virusului herpetic sensibil la Aciclovir.
5. Întărește sistemul imunitar
Sucul amar poate ajuta, de asemenea, pentru a crește rezistența organismului împotriva infecțiilor, contribuind la întărirea sistemul imunitar. Deoarece leguma amară întăreşte considerabil sistemul sanitar contra atacurilor bacteriilor şi virusurilor, în prezent se cercetează şi posibilitatea ca ea să vindece HIV/SIDA. Consumul regulat de suc de tărtăcuță amară s-a dovedit că îmbunătățește nivelul de rezistență și energie.
6. Este o sursă importantă de acid folic
Tărtăcuța amară este o sursă excelentă de acid folic. Atunci când este consumat în timpul sarcinii, acidul folic ajută la reducerea incidenței defectelor de tub neural la nou-născuți.
7. Îmbunătățește vederea
Conținutul ridicat de beta-caroten și alte proprietăți fac ca pepenele amar să fie una dintre cele mai sănătoase alegeri pentru îmbunătățirea vederii și pentru atenuarea problemelor de vedere.
8. Regenerează părul
Un pahar de suc de tărtăcuță amară în fiecare dimineață pe stomacul gol este excelent pentru păr. Adaugă puțină lămâie și un pic de sare astfel încât sucul să nu fie atât de amar.
sursa: