Viziunea cumplită a Papei Ioan Paul al II-lea: ”Văd o plagă mortală, se numește…”

foto: frip.ro

Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cei mai apreciați conducători ai Bisericii Catolice. Recent, site-ul catolic La Nuova Bussola Quotidiana a publicat o profeție a suveranului pontif.

Martorul celor spuse de Ioan Paul al II-lea este monseniorul Mauro Longhi. Acesta a dezvăluit această viziune a Papei, în timpul unei convenții. Monseniorul a precizat că viziunea s-a petrecut la schitul ”Sfinţii Petru şi Pavel” din Bieno, în martie 1993.

”Mi-am aruncat o privire asupra lui gândind că are nevoie de ceva”, a specificat Longhi, amic foarte vechi al Papei.

“El, apoi îşi dă seama că îl privesc, avea tremurături ale mâinilor, era începutul Parkinsonului”. ”Dragă Mauro, e din cauza bătrâneţii …”, iar eu, imediat: ”Nu, Sfinţia voastră, dvs. sunteţi tânăr”.

După acest lucru, a început viziunea mistică a Papei:

”Iată-l atunci pe Wojtyla (n.r. – numele Papei – Karol Józef Wojtyła) schimbând tonul vocii şi făcându-mă părtaş la una din viziunile sala nocturne, spunându-mi: ”Aminteşte acelora pe care-i vei întâlni în Biserica celui de-al III-lea mileniu. Văd Biserica lovită de o plagă mortală. Mai profundă, mai dureroasă decât aceasta de azi. Se numeşte islamism. Vor invada Europa. Am văzut hoardele cotropindu-ne din toate părţile”.

Părintele a mai spus apoi:

“Vor invada Europa, Europa va fi o pivniţă, vechi relicve, penumbră, păianjeni, amintiri de familie.

Voi, Biserica mileniului al III-lea să opriţi invazia. Dar nu cu armele, armele nu vor fi suficiente, ci cu credinţa voastră trăită cu integritate”.

Întâmplarea cu viziunea lui Ioan Paul al II-lea, notează Il Giornale, este atribuită laturii mistice a Papei polonez. Potrivit celor povestite de Longhi, Wojtyla vorbea ”cu Dumnezeu încarnat, Iisus”, vâzând şi faţa Lui, dar şi pe cea a Fecioarei Maria.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost sanctificat în aprilie 2014, de către Papa Francisc.

sursa: timpul.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *