Cum alegi scorțișoara de calitate. Știai că există două feluri de scorțișoară utilizate în scopuri culinare?

foto: Sanatate BZI.ro
Mirodeniile culinare denumite generic scortisoara provin dintr-o categorie de scoarta de copac aromatica a unor arbori pereni numiti Cinnamomum.
Scortisoara este folosita ca mirodenie in scopuri culinare si medicinale de mii de ani.
Scortisoara Ceylon si Cassia
Cele doua specii folosite de regula in scopuri culinare sunt Ceylon si Cassia. Scortisoara Ceylon (Cinnamomum verum sau Cinnamomum zeylanicum), nativa din Sri Lanka, este denumita si “scortisoara autentica.” Si NU este varietatea predominanta care se gaseste in comert, scrie viataverdeviu.ro.

Scortisoara Cassia vs Scortisoara Ceylon, foto: viataverdeviu.ro
Cea care se gaseste cu predominanta in comert este varietatea mai ieftina, numita scortisoara Cassia. Cassia este nativa din Burma, dar se cultiva si in China si Vietnam. Cassia este mai inchisa la culoare decat Ceylon si are o aroma mai pregnanta, mai intensa. Desi atat Cassia cat si Ceylon provin din scoarta arborilor Cinnamomum, scortisoara Ceylon este preferabila.
Este considerata o mirodenie de o calitate mai buna datorita aromei mai dulci, mai fine si mai complexe.
Pe langa aroma, o diferenta substantiala intre Ceylon si Cassia o reprezinta continutul de cumarina. Scortisoara de Cassia este principala sursa de cumarina din alimentatia omului. Cumarina este o toxina naturala cu potential nociv pentru ficat daca este consumata in cantitati mari. Cassia contine un nivel ridicat de cumarina, in timp ce Ceylon contine un nivel nedetectabil sau doar urme de cumarina. Cumarina poate cauza toxicitate hepatica la anumite specii si s-a descoperit ca are efect carcinogen la rozatoare.
Studii recente au aratat ca un consum regulat de scortisoara Cassia sub forma de pudra ar putea ridica probleme, daca nivelul de cumarina atinge un prag critic. Astfel, un studiu a estimat ca la copiii mici o portie de ovaz cu scortisoara de cateva ori pe saptamana poate depasi limita maxima de expunere sigura. Acelasi studiu a aratat ca acelasi lucru este valabil si pentru adultii care consuma frecvent scortisoara in mancare sau suplimente cu scortisoara.
Pentru gatit cea mai sigura este varietatea de scortisoara Ceylon.
Scortisoara influenteaza pozitiv nivelul de glucoza din sange
Scortisoara este una dintre cele mai vechi si raspandite suplimente naturale pentru reducerea glicemiei. Scoarta arborilor Cinnamomum contin fitochimicale care maresc semnalele de insulina si favorizeaza consumul de glucoza si stocarea acesteia de catre celulele corpului. Suplimentele cu pudra de scortisoara si extractele din scortisoara au dovedit in cadrul unor studii ca pot reduce glicemia pre – prandiala la diabetici.
Suplimentele cu scortisoara, impreuna cu un stil de viata ce include o alimentatie bogata in nutrienti si miscare regulata, pot fi folosite de diabetici pentru a obtine un nivel bun de glucoza in sange. Cu toate acestea, cand se utilizeaza suplimentele cu scortisoara, e bine sa fie verificata sursa acestora.