Cum anunţă porcul tăiat ce iarnă va urma și tradiţia în noaptea de Ignat. Superstițiile legate de acestă zi
Din vremurile întunecate ale precreştinismului a rămas obiceiul ca la sfârşitul anului să faci sacrificii. La noi, românii, ritualul tăierii porcului are loc la 20 Decembrie, de Ignat. De unde vine acest obicei?
În vechime oamenii au observat că până în preajma solstiţiului de iarnă, Soarele îşi “pierde puterea”. Astfel, precreştinii sacrificau un animal, de obicei un porc, pentru a oferi sângele său Soarelui, ca să se întremeze. Nu este exclus ca în vremurile de demult să fi fost sacrificaţi chiar oameni; la noi există zicala „Ignatul are rânduit să moară negreşit un om de ziua sa” ceea ce ar putea fi o urmă a ancestralului ritual de sacrificiu uman. Numele acestei zile – Ignatul – vine de la focurile pe care se sacrificau animalele, „ignis” înseamnând „foc”.
Ritualul tăierii porcului a atras după sine şi multe superstiţii; dintre care cea care face pronosticuri asupra felului în care va fi iarna: dacă splina porcului e groasă – iarna va fi grea, cu geruri şi zăpezi mari; dacă splina este subţire – iarna va fi mai blândă. Se spune că la tăierea porcului nu trebuie să asiste un om milos, pentru că porcul moare greu şi carnea lui nu va mai fi fragedă. La sate, fetele care-şi doresc părul lung, bogat şi mătăsos, trebuie să mănânce o bucăţică din splina porcului.
Superstiţia mai spune că vei fi ferit de rele dacă te mânjeşti cu sângele unui porc negru; la fel, dacă vrei să ai copiii rumeni şi sănătoşi ei trebuie mânjiţi cu sânge proaspăt. În unele zone, după tăierea porcului, se face o crestătură în formă de cruce pe ceafa lui, pentru că – se spune – pe acolo îi iese sufletul. În ziua de Ignat nu se munceşte, în afara celor trebuitoare pregătirii porcului. Dacă trebuie să lucreze, gospodinele nu o pot face decât după ce au văzut sângele porcului; altfel – se spune că – ele vor grohăi ca porcul sau aceştia le vor tăvăli rufele întinse la uscat. În alte zone, sângele proaspăt este amestecat cu mălai, se fac turte puse la uscat, apoi se macină şi cu praful obţinut se afumă copiii cu guturai sau oamenii bolnavi de spaimă sau nălucă. În toate locurile, însă, se obişnuieşte a se face „pomana porcului” – şi asta, tot ca o rămăşiţă a obiceiului precreştin de sacrificare rituală.
Se spune că în noaptea dinaintea Ignatului porcul îşi visează cuţitul sau se visează cu mărgele roşii la gât. Poate aşa este, poate nu. Adică de ce n-ar avea şi porcii vise premonitorii? Părerile, chiar şi în cazul superstiţiilor, diferă de la o regiune la alta.
foto: mariaghiorghiu.blogspot.com
Sfantul Ignatie Teoforul este sarbatorit pe 20 decembrie. Se crede ca a fost pruncul luat in brate de Hristos si dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Sai (Matei 18, 2-4). Numele „Teoforul” vine de la marturia sa din epistole, unde scrie ca „Il poarta pe Hristos in inima”. Numele de Ignatie a fost pus in legatura cu termenul latin „ihnis” care inseamna foc. Cuvintele lui, lupta sa in apararea credintei, l-au facut sa fie privit ca un foc nestins.
Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al treilea in succesiune la scaunul episcopal, primul fiind Sf. Ap. Petru, iar al doilea Evodiu, conform marturiilor lui Eusebiu, Origen si Ieronim. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost aruncat in arena si sfasiat de lei, in jurul anului 110, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Capitala si la Manastirea Tismana. De la Sfantul Ignatie au ramas sapte epistole adresate Sfantului Policarp al Smirnei, romanilor, magnezienilor, tralienilor, efesenilor, filadelfienilor si smirnenilor.
Istoria bisericeasca il asaza pe Sfantul Ignatie intre parintii apostolici, alaturi de Sfantul Clement Romanul si Sfantul Policarp al Smirnei, ca persoane care au trait alaturi de Apostolii Mantuitorului.
surse:
