De ce scriu medicii atât de urât

Toti medicii se caracterizeaza oare printr-un scris ilizibil si greu de descifrat sau poate ca exista o conspiratie a cadrelor medicale pentru ca prin scrisul de mana urat, uneori de-a dreptul groaznic, sa-l tina departe de tainele lor pe pacient?

Universitatea clinica Inselspital din Berna a publicat recent in paginile revistei ‘BMC Health Services Research’ rezultatele unui studiu care confirma faptul ca medicii au un scris oribil. Astfel, in 52% din cazurile studiate retetele aveau un scris urat, iar in 4% din cazuri – de-a dreptul ilizibil, imposibil de descifrat.

Mai mult, din 200 de cazuri de deces survenit in urma utilizarii incorecte de medicamente, 25% au avut drept cauza reteta cu scris indescifrabil.

Pana si presedintele Federatiei medicilor elvetieni, Jacques de Haller, a recunoscut ca scrisul sau seamana mai degraba cu hieroglifele egiptene decat cu literele alfabetului latin.

Administrarea gresita de medicamente reprezinta o cauza majora a mortalitatii crescute din spitalele elvetiene. In acest sens, cercetatorii din Berna au incercat sa stabileasca proportia erorilor aparute in urma descifrarii gresite a retetelor scrise urat, examinand retetele prescrise timp de o luna in anul 2005 intr-unul din spitalele elvetiene.

Concluzia a fost ca in general caracterul lizibil al retetelor lasa de dorit si inlocuirea retetelor scrise de mana cu unele bazate pe tehnologia informatiei poate spori siguranta procesului medical. Cu toate acestea, studiul nu a stabilit o relatie clara cauza-efect intre scrisul ilizibil si eroarea medicala.

O alta teorie legata de scrisul medicilor ar fi ca medicii vad zeci de pacienți pe zi cărora trebuie să le scrie rețetele și să le furnizeze detalii suplimentare despre afecțiunile lor. Nu de puține ori, dacă pacienții întârzie sau dacă intervin alte probleme, au doar câteva minute la dispoziție să facă asta.

Prin urmare, medicii scriu de mână peste 10 ore pe zi, deci este firesc ca mâna să le obosească și să nu aibă timp să se concentreze pe îmbunătățirea scrisului, explică medicul Asher Goldstein.

sursa: ancheteonline.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.