”De luna viitoare încep problemele. Vara nu va mai fi la fel”

foto: Antena3
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că scenariile climatice indică o diminuare a cantităților de precipitații în viitor, în medie cu 15-20%, în lunile de vară, iar zonele cel mai afectate de secetă vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei, scrie a1.ro.
„Vorbim de mai multă energie în sistem, care, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă, determină implicit o intensificare a acestor fenomene. Și aceasta fie că vorbim de caniculă în perioada de vară, fie că vorbim despre perioade cu precipitații abundente pe secvențe scurte din timp, care pot genera la nivel local viituri rapide după perioade foarte călduroase”, a precizat șefa ANM.
Tot șefa ANM precizează că în viitor, pe fondul schimbărilor climatice, după scenariul creșterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră, să avem de-a face cu o intensificare a valurilor de căldură sau cu creșterea numărului de nopți tropicale.