Mirodenii speciale în ceea ce privește proprietățile vindecătoare și calitățile lor terapeutice

foto: Reader’s Digest

În secolul al XIII-lea, Papa Inocențiu al III-lea a emis un decret prin care nici o față bisericească nu putea să practice medicina pentru a obține profit, înterzicându-i-se, de asemenea, luarea de sânge.

Acest edict trecea chirurgia în mâinile laicilor, în special în mâinile bărbierilor, în timp ce preoții și călugării își dedicau timpul căutării de leacuri bazate pe plante. De fapt, asta însemna că se crea o separare între chirurgi și botaniști, cei din urmă ocupându-se doar cu aspectele teoretice ale medicinei. Acest lucru a dus la o creștere a interesului față de plantele care puteau ameliora starea pacienților.

Pe măsură ce exploratorii spanioli și portughezi se întorceau din Lumea Nouă, plantele și mirodeniile pe care le aduceau cu ei erau considerate miraculoase, iar proprietățile lor medicale erau adeseori exagerate. Totuși, multe mirodenii au un efect înviorător și sunt folosite împotriva răcelilor, tusei și gripei.

Vă prezentăm în continuare câteva informații despre unele mirodenii speciale în ceea ce privește proprietățile lor vindecătoare și calitățile terapeutice, dar rețineți faptul că orice boală care în mod normal nu se tratează acasă nu trebuie tămăduită cu leacuri din plante. Consulatați un medic dacă aveți îndoieli.

Chilli (Capsicum frutescens)

Atunci când cumpărați ardei iuți proaspeți, căutați exmplare tari, lucioase și arătoase. Trebuie să fie uscați și și grei, nu moi, fazi sau lipsiți de culoare. Păstrați-i în congelator timp de două săptămâni. Zeama ardeiului iute irită pielea, în special varietatea hot chilli, așa că fiți precauți. Ideal este să purtați mănuși de latex pentru a nu lăsa zeama ardeilor să vă atingă pielea. După ce îl spălați și îl uscați, tăiați ardeiul în lungime și scoateți cu un cuțit semințele și nervurile. Clătiți ardeiul pentru a îndepărta semințele rămase și apoi tocați-l în felii, în funcție de rețetă. Clătiți-vă mâinile cu apă rece, apoi spălați imediat cuțitul și fundul de lemn. Pentru a decoji ardeiul iute, frigeți-l puțin pe grătar, apoi lăsați-l într-o pungă de plastic, iar coaja va cădea de la sine. Iuțeala ardeilor se află în nervuri, nu în semințe, deci asigurați-vă că le-ați îndepărtat pe toate înainte de utilizare. Ardeii uscați trebuie rumeniți ușor, apoi înmuiați în apă fierbinte timp de 10 minute, pentru a-i rehidrata. S-ar putea să fie nevoie să îndepărtați semințele. Atenție: nu vă frecați la ochi sau pe față după ce ați pus mâna pe ardeii iuți – uleiurile lor sunt iritante și vă vor provoca o senzație de arsură. Dacă vă pică suc de ardei pe mână, spălați-l cu lapte rece sau cu apă și săpun. Dacă vă intră în ochi, clătiți cu multă apă rece.

Deși sunt înrudiți cu gogoșarii, mărimea, culoarea, forma și intensitatea gustului prezintă o diferență considerabilă. Există o vorbă veche: cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai iuți, dar trebuie să fim atenți, deoarece și unele exemplare mari sunt la fel. Se pare că ardeii iuți sunt cultivați și folosiți în America de Sud de cel puțin 9000 de ani, fiind apoi aduși în Europa de exploratorii spanioli. Din punct de vedere medical, ardeii iuți au un efect stimulant puternic (sunt deseori utilizați pentru stimularea sistemului circulator sangvin). Sunt foarte buni pentru tratarea răcelii și au proprietăți antibacteriene.

Ghimbirul (Zingiber officinale) și galangalul (Alpinia)

Rădăcinile proaspete de ghimbir trebuie să fie tari, iar pulpa lor nu e bine să fie prea fibroasă. Se țin în frigider timp de două săptămâni. Coaja de un galben-închis, trebuie îndepărtată cu un cuțit mic. Tocați mărunt sau dați-l pe răzătoare. Bulbii uscați de ghimbir se rad direct în mâncare sau se macină ca orice altă mirodenie. Fără îndoială una dintre mirodeniile cele mai cunoscute din lume, ghimbirul a fost menționat prima dată în medicina naturistă chineză în urmă cu 2000 de ani. În Europa, a fost folosit în Evul Mediu la prepararea cărnii, dar s-a depreciat odată cu războaiele mirodeniilor din secolul al XVII-lea, când prețul lui a crescut foarte mult. Aroma este caldă, înțepătoare, dulce și lemnoasă. Ceaiul de ghimbir este considerat un bun remediu împotriva durerilor de stomac și a grețurilor de dimineață.

Galangalul, cunoscut în lumea arabă încă din secolul al IX-lea, a fost introdus în Europa de cruciați în secolul al XIII-lea. A fost folosit ca ingredient principal în preparea parfumului în perioada medievală, fiind totuși, înlocuit înainte de secolul al XVIII-lea. Galangalul trebuie să fie de asemenea curățat înainte de folosire, are un gust foarte aromat, o combinație de piper și ghimbir. Galangalul mic poate deveni mai înțepător dacă este amestecat cu un strop de eucalipt. Din punct de vedere medical, e folosit ca digestiv și pentru tratarea indigestiei.

Semințele de mărar (Anethum graveolens)

O plantă familiară și apreciată, mărarul e cultivat și pentru semințele sale care au un gust puternic, înțepător și plăcut, asemenea chimenului. Originar din Asia Centrală și de Sud-Vest, mărarul face flori mici, galbene și aromate, care se transformă în fructe. Dacă sunt lăsate să crească, culesul poate începe atunci când capătă o culoare galben-maroniem spre sfârșitul verii. Operațiunea e cel mai executată dimineața devreme, când planta e încă acoperită de rouă. Semințele se treieră și se usucă.

Datorită gustului persistent, semințele pot fi folosite pentru împrospătarea respirației. Ca și mărarul, semințele se folosesc pentru ușurarea digestiei.

Caperele (Capparis spinosa)

În sudul Europei, caperele sunt folosite sub formă de condiment de peste 2000 de ani. Gustul lor caracteristic provine de la acidul capric, obținut atunci când mugurii florilor sunt murați în oțet și capătă o culoare verde ca măslina. Caperele sunt mugurii unei tufe mediteraneene ce crește în Franța, Spania și Italia. Sunt folosite predominant în bucătăria din Africa de Nord și în tot bazinul mediteraneean, în special în Sardinia. Se utilizează din ce în ce mai des în Occident pentru gustul lor neașteptat de proaspăt. Din punct de vedere medical, caperele se folosesc pentru a facilita digestia și pentru poftă de mâncare, inducând o senzație de bine și de vitalitate. Mugurii pot fi fierți în ceai pentru a calma tusea.

Sursa: Kathryn Hawkins – Un ghid al cunoscătorului Plante și mirodenii – Descoperiți cele mai rafinate plante și mirodenii din lume – Curtea Veche, București, 2008