”Unii mănâncă cu polonicul, alții cu lingura, eu mănânc cu lingurița.” Interviul care schimbă tot ce știai despre alimentație
Este doctor în farmacie, inventatorul fitoterapiei moderne în România şi academician. Nimic din ce e legat de plante nu-i este străin, de aceea profesorul Ovidiu Bojor este întotdeauna consultat când vine vorba de acestea.
Alimentaţia este foarte importantă dacă vrem să avem o sănătate de fier. Suntem ceea ce mâncăm, crede Ovidiu Bojor.
„Unii mănâncă cu polonicul, alții cu lingura, eu mănânc cu lingurița. Puțin și ușor, dar din toate”, afirmă dr. Bojor. Mare greşeală este că unii sunt carnivori, alţii vegetarieni. Trebuie să realizăm că în stadiul acesta de evoluţie am devenit omnivori. Avem nevoie de o alimentaţie complet omnivoră. Mai bună decât o alimentaţie pur vegetariană este cea ovolactovegetariană. „Din când în când şi în special pentru copii, în perioada de creștere, de la 4 până 18 ani, avem nevoie și de proteine animale, carne roșie. Explicaţia este foarte simplă. Să luăm soia ca exemplu, care este bogată în proteine, lipsesc patru până la cinci aminoacizi esenţiali, faţă de cei din carne. Aceştia contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, cerebrală, spirituală a tânărului. Pe măsură ce înaintăm în vârstă diminuăm cantitatea de carne, o înlocuim cu proteine ușoare, pește de exemplu. Conţine omega 3, omega 6, alte elemente, în afară de proteina aceasta uşor asimilabilă. Recomand celor mai sensibili peștele de apă dulce precum șalăul, știuca, bibanul, avatul și cleanul”, ne sfătuieşte dr. Bojor.
Orele perfecte pentru masa principală
Încă un lucru foarte important este cum servim masa principală. Ea poate fi la ora 12.00, la 14.00, la 16.00. „În primul rând trebuie să avem cel puţin două minute de reculegere. Să ne detașăm de absolut orice din jurul nostru, de eforturi, de gânduri rele, iar după aceea să închidem televizorul, să angajăm cât mai puţine discuţii în timpul mesei şi vom obţine nişte rezultate formidabile”, declară academicianul.
Sursa – doctorulzilei.ro